Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fitch a scos Bursa din letargia de vară

Publicat in Curierul, miercuri 6 iulie 2011 ·

Ieri am consemnat la Bursa de Valori Bucureşti o şedinţă pozitivă marcată de aprecieri la nivelul tuturor indicilor, dar şi de o lichiditate foarte bună. Astfel, rulajul pieţei regular s-a cifrat la 54,61 milioane lei, cel mai ridicat din ultimele săptămâni, în timp ce pe segmentul obligaţiuni transferurile au depăşit 27 milioane lei, fiind asigurate în proporţie covârşitoare de schimburile de 26,94 milioane lei pe emisiunea Băncii Europene de Investiţii (BEI), cu scadenţa 2014.

Dinamizarea activităţii de tranzacţionare s-a produs în contextul în care luni agenţia de evaluare financiară Fitch a ridicat ratingul României în rândul statelor recomandate pentru investiţii. Pe lângă întărirea leului în piaţa valutară, impactul deciziei companiei de rating s-a reflectat şi la BVB, unde pe tot parcursul zilei indicii s-au regăsit la valori pozitive. Astfel, indicii BET şi BET-C s-au apreciat cu 1,75% şi, respectiv 1,93%. Indicele financiar BET-FI a fost singurul care nu a închis în zona maximelor intraday, urcând cu 1,81% peste valoarea de referinţă până pe palierul de 23.328,65 puncte. Cel mai consistent avans (+2,42%) l-a avut indicele energetic BET-NG, care a fost tras în sus de aprecierea cu 2,56% a titlurilor OMV Petrom (SNP) pe volume de 3,41 milioane lei. Cotaţia SNP a atins nivelul de 0,4 lei/acţiune, înaintea anunţării ofertei publice secundare pe care statul o va derula pentru o participaţie de 9,84%.

Titlurile Fondului Proprietatea (FP) au acaparat jumătate din rulajul segmentului regular, cu transferuri de 27,47 milioane lei, acestea făcând notă discordantă de restul pieţei, printr-un declin al cotaţiei de 0,19%, până la nivelul de 0,529 lei/acţiune. De altfel, în afară de simbolul FP, numai alţi şapte emitenţi au închis "pe roşu", în timp ce doar două acţiuni au staţionat pe palierele de referinţă ale şedinţei de luni. Acestea au reprezentat exce

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Dacian Cioloș, despre momentul în care a fost refuzat de taximetrist la aeroportul Otopeni: „Situație absurdă”

HotNews acum 2 ore
Fostul premier Dacian Cioloș a reacționat public după ce presa a scris că a fost refuzat de un taximetrist la Aeroportul Henri Coandă, precizând că nu a depus nicio plângere împotriva șoferului și că, din punctul său de vedere, acesta nu este vinova

PNL organizează sâmbătă un congres extraordinar pentru alegerea noii conduceri a partidului. Ilie Bolojan este singurul candidat pentru postul de preşedinte

Ziarul Financiar acum 33 minute
PNL organizează sâmbătă un congres extraordinar pentru alegerea noii conduceri a partidului. Ilie Bolojan este singurul candidat pentru postul de preşedinte. Congresul Extraordinar al PNL va avea loc sâmbătă la Palatul Parlamentului, în prezenţa a 1

Bob Dylan va susţine din toamnă 23 de concerte în Europa

HotNews acum o ora
Legenda folk şi laureatul Premiului Nobel Bob Dylan va susţine 23 de concerte în Europa, începânddin 16 octombrie. La Palais des Congrès din Paris va cânta în 30 şi 31 octombrie. Aflat în prezent într-un turneu de vară în Statele Unite, artistul în

BITCOIN a atins vineri un nou maxim istoric. A depășit 118.000 de dolari, în contextul intrărilor record în ETF-uri

Gandul acum o ora
Bitcoin a continuat să crească vineri. A atins un nou maxim de 118.872 dolari, susţinut de intrări record în ETF-uri şi de creşterea interesului instituţional, a transmis CNBC. Conform Coin Metrics, criptomoneda s-a tranzacționat în jurul valorii de

Primii turiști ruși au ajuns în stațiunea nord-coreeană inspirată de Benidorm

HotNews acum o ora
Un nou complex turistic pe plajă din Coreea de Nord, criticat de organizaţiile pentru drepturile omului pentru tratamentul dur aplicat muncitorilor din construcţii, a primit în această săptămână primul grup de turişti ruşi, relatează BBC, conform Ne

Un vagon al unui tren de marfă a deraiat în staţia Mogoşoaia. A fost blocată circulaţia trenurilor care intră/ies din Pajura, Colentina, Buftea

Gandul acum 2 ore
CFR a anunțat, vineri seară, că un vagon din compunerea unui tren de marfă a deraiat în stația Mogoșoaia și că s-a blocat circulația trenuilor care intră/ies din Pajura, Colentina, Buftea, inclusiv trenurile de la Aeroport Henri Coandă. ”Convoiul de

Ford aprobă concedieri voluntare la uzina sa din Koln, pe fondul cererii slabe pentru vehicule electrice

News.ro acum 4 ore
Constructorul auto american Ford Motor a convenit un plan de protecţie a locurilor de muncă pentru uzina sa din Koln, Germania, care vizează peste 10.000 de angajaţi, în contextul cererii scăzute pentru vehicule electrice, au anunţat vineri compania

SuperLiga: Alexandru Dobre, decisiv în FC Argeș – Rapid 0-2

HotNews acum 10 ore
Rapid București s-a impus în fața echipei FC Argeș, scor 2-0, într-un meci disputat vineri, la Mioveni, în prima etapă din SuperLiga. FC Argeș – Rapid București 0-2, în prima etapă din SuperLiga Echipa antrenată de Costel Gâlcă a deschis scorul în m

Aproape 800 de persoane au fost ucise în apropierea centrelor de ajutor umanitar din Gaza, începând din luna mai, susține ONU

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Biroul Înaltului Comisar al Naţiunilor Unite pentru Drepturile Omului (OHCHR) a anunţat vineri că, de la sfârşitul lunii mai, cel puţin 798 de persoane au fost ucise în timp ce încercau să ajungă la

O curte de apel americană a anulat acordul privind pedeapsa negociată pentru „creierul” atentatelor din 11 septembrie 2001

G4Media acum 40 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare O curte de apel americană a anulat din nou, vineri, acordul privind pedeapsa negociată pentru Khalid Sheikh Mohammed, considerat „creierul” atentatelor din 11 septembrie 2001, amânând încă o dată des

Vremea

București
acum

22°
sâm.

17°/32°
dum.

19°/35°
lun.

22°/37°
mar.

22°/38°
Iasi
acum

20°
sâm.

15°/30°
dum.

15°/31°
lun.

19°/35°
mar.

20°/34°
Constanta
acum

26°
sâm.

18°/30°
dum.

21°/28°
lun.

22°/30°
mar.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

17°
sâm.

13°/25°
dum.

14°/29°
lun.

19°/32°
mar.

19°/28°
Timisoara
acum

19°
sâm.

15°/29°
dum.

17°/35°
lun.

21°/36°
mar.

21°/34°