Apropiaţii lui "Vamă" şi Copos susţin că aceştia obişnuiau să îl ironizeze pe Răzvan Lucescu în sezonul trecut ori de cîte ori prindeau ocazia la ieşirile la restaurant.
Cînd Răzvan Lucescu a zis "Da!" Rapidului, şefii din Giuleşti s-au întrecut în declaraţii de dragoste la adresa fostului selecţioner. Optica lor vizavi de antrenor în sezonul trecut era însă cu totul alta, susţin mai multe surse ale Gazetei.
"Nu-l iert eu p-ăsta!"
Persoane apropiate lui George Copos şi Dinu Gheorghe au povestit cum obişnuiau aceştia să vorbească despre Răzvan în culise pe vremea cînd era la "naţională". Conducătorii nu se fereau să-l desfiinţeze pe Lucescu jr. cînd luau masa alături de mai mulţi prieteni. "În urmă cu cîteva luni, «Vamă» se încrunta de fiecare dată cînd unul din cei prezenţi pomenea de Răzvan. Spunea de fiecare dată: «Să nu mai aud de Răzvan că-mi vine rău! Nu-l iert eu p-ăsta niciodată, nici gînd să mai lucrăm împreună! Nu pot uita ce mi-a făcut el din cauză că era prieten cu MM Stoica»", au povestit martori oculari. "Copos era şi el pe-atunci în asentimentul lui Dinu Gheorghe: «Dinule, să nu te prind că-mi mai aduci foşti portari la echipă! Păi, ăla e antrenor?!»".
MM i-a îmbîrligat
Dinu Gheorghe şi Răzvan Lucescu au avut motiv de ceartă în decembrie 2009, la cîteva luni după ce antrenorul fusese lăsat să plece de la Braşov pentru a semna cu "naţionala". Lucescu jr. a fost rugat atunci de bunul lui prieten Mihai Stoica să vină să antreneze în paralel şi Urziceniul. "Vamă", la cuţite cu MM, s-a enervat cînd a auzit de ofertă şi a pus mîna pe telefon: "Răzvane, de-astea îmi faci? Eu te-am lăsat să pleci la «naţională», nu la Urziceni! Dacă te duci la ăia, nu mai avem ce discuta!". Ulterior, MM avea să declare: "Mărturisesc că i-am făcut propunerea mai mult în joacă, ştiam că nu va accepta pentru că altfel s-ar fi iscat un scandal continuu