Un rege care nu respecta pactul de iubire cu natiunea, spune un ginditor ilustru, devine un sef de gasca. Dar un presedinte de republica? Cita libertate are acesta in relatia cu poporul si cu istoria lui? Isi poate permite, in temeiul desacralizarii functiei sale, sa spuna tot ce-i trece prin cap? Stiu ca nu avem o relatie coerenta cu istoria. Mai stiu ca avem si serioase probleme de memorie colectiva. Nu insist. Labilitatea acestei relatii nu-i da dreptul unui sef de stat sa rastalmaceasca grav intelesurile lui. De luat aminte la vorbele lui Vasile Parvan. Il poti iubi sau nu pe Rege, admit. Dar nu-l poti anula si arunca in derizoriu, pentru ca nu-ti permite datoria de sef de stat, obligatia fundamentala de a pune o caramida la templul solidaritatii natiunii. Nici un istoric ce merita sa poarte acest nume nu a sustinut vreodata ca abdicarea Regelui Mihai, la 30 decembrie 1947, a fost un act "patriotic". Iar Regele e ultimul care ar putea sa pretinda asa ceva. A fost un act tragic, intr-o imprejurare catastrofala. A-l invinovati pe Rege ca este responsabil pentru actele maresalului Antonescu, in conditiile in care, stiu si elevii de liceu, acesta s-a autoproclamat "conducator" al statului, iar Regele a aflat de la radio despre intrarea noastra in razboi, alaturi de Axa, este un gest de manipulare nepermisa. Nimeni nu este absolvit pentru ignoranta, si cu atat mai putin un sef de stat. Mai mult, a-l eticheta pe Rege drept "sluga la rusi", in conditiile in care acesta s-a opus impamintenirii lor, atit cit i-au permis imprejurarile tragice de la finele razboiului, este nedrept si ilogic. Iar a-l desfide pe Rege de dragul cumatrului Paul Lambrino, e cel putin indecent, dezvaluind un amestec nepermis intre planurile realitatii. Nici lasitatea romanilor din epoca, nu putini, din nefericire, care au pactizat cu rusii si Armata Rosie nu este imputabila Regelui. Nu-i imput pr