Mesajul a fost trimis. Multumesc!

De ce nu s-au montat camere video în liceele fruntaşe

Publicat in Romania Libera, miercuri 6 iulie 2011 · ·

În primele trei judeţe în care s-au înregistrat cele mai bune rezultate la promovabilitatea la bacalaureat nu au fost montate camere de supraveghere în sălile de clasă unde s-au susţinut probele scrise. Cum explică reprezentanţii inspectoratelor această coincidenţă bizară?

Pe primul loc la procentul de candidaţi promovaţi s-a clasat Suceava, cu 65,03%. „Toate unităţile şcolare au sisteme de supraveghere care au fost montate în diverse locuri: pe holuri, la intrare sau la ieşire, în exterior etc. În sălile de clasă nu au fost montate din lipsă de fonduri. Consiliile locale, cele care asigură finanţarea pentru astfel de lucrări, nu au avut bani, deşi profesorii au cerut să se monteze mai multe camere", a declarat Laura Hacman, purtător de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Suceava.

La fel s-a întâmplat şi în judeţul Harghita, al doilea în topul promovabilităţii, cu o pondere de 64,03%. Conducerea Inspectoratului Şcolar Harghita a declarat, la rândul ei, că nu a avut bani pentru a instala camere video în sălile de examen, dar că a avut grijă să-i supravegheze eficient pe candidaţi.

În judeţul Constanţa, al treilea ca promovabilitate, cu o proporţie de 57,6%, camerele de supraveghere au fost instalate doar pe holuri şi la intrarea în instituţie şi asta nu în toate liceele.

„Camerele au existat doar în 15 din totalul celor 26 de centre de examinare. Ministerul ne-a făcut recomandarea în urmă cu câteva săptămâni să achiziţionăm camere, însă nu am putut strânge fondurile ne-cesare într-un timp atât de scurt. Nu s-au găsit banii„, a declarat Gabriela Costea, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Constanţa.

„În 60% din şcolile noastre există camere de supraveghere, dar numai pe holuri şi la intrările în instituţiile de învăţământ. Noi am avut supraveghetori la bac, aşa cum ne-a cerut ministerul. Nu are nici o legătu

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

BREAKING | Trump suspendă ajutorul militar pentru Ucraina. Ultima declarație a lui Zelenski l-a supărat

Wall-Street.ro acum 14 minute
Statele Unite ale Americii suspendă ajutorul militar pentru Ucraina după disputa dintre preşedintele american Donald Trump şi omologul său ucrainean Volodimir Zelenski în Biroul Oval, au confirmat oficiali de la Casa Albă pentru Bloomberg, Fox News

Bucureștiul rămâne ”capitala europeană a riscului seismic”. Un fost primar general avertizează că reabilitarea imobilelor este blocată în "hârtii"

Ziare.com acum 29 minute
Fostul primar general al Capitalei, Gabriela Firea, afirmă că, la 48 de ani de la cutremurul din 4 martie 1977, Bucureștiul continuă să fie ”capitala europeană a riscului seismic”. Ea prezintă realizările din mandatul său de primar și subliniază că,

De ce s-au despărțit Sebastian Dobrincu și Otniela Sandu. Milionarul rupe tăcerea: „Nu e ușor să…”

Cancan acum o ora
O nouă despărțire surprinzătoare zguduie showbizul românesc! Sebastian Dobrincu și Otniela Sandu nu mai formează un cuplu, vestea separării venind pe neașteptate pentru fanii celor doi. Relația lor, care părea solidă și plină de momente frumoase, s-

Aproape 100 de percheziţii, în 12 judeţe şi în Bucureşti, la grupări specializate în contrafacerea permiselor de conducere şi a documentelor de identitate/ Peste 50 de suspecţi vor fi duşi la audieri la DIICOT Piteşti

News.ro acum 29 minute
Poliţişti şi procurori ai DIICOT Piteşti au făcut, marţi, 95 de percheziţii în judeţele Argeş, Vâlcea, Dâmboviţa, Vrancea, Olt, Giurgiu, Teleorman, Ilfov, Mureş, Hunedoara, Maramureş, Prahova şi în municipiul Bucureşti, într-un dosar care vizează ac

Calendar-ortodox Sărbătoarea religioasă a zilei de marți, 4 martie 2025

Ziua Constanta acum o ora
Sfântul Gherasim de la Iordan a trait in secolul al VII-lea. Dupa ce s-a calugarit, s-a retras in pustiul Tebaidei unde a intemeiat un asezamant monahal, prezent si in zilele noastre. Atat de mult s-a impartasit de viata dumnezeiasca, incat si fiare

Trudeau afirmă că Canada va impune imediat tarife de 25% pentru 30 de miliarde de dolari de produse americane ca răspuns la decizia lui Trump

News.ro acum 3 ore
Canada va răspunde imediat cu tarife pentru 30 de miliarde de dolari de bunuri americane dacă decizia administraţiei Trump de a impune tarife ţării sale intră în vigoare marţi, a declarat Prim-ministrul Canadei, Justin Trudeau, potrivit CNN. ”Astăzi

Prognoza meteo pentru luna martie. Cum va fi vremea și unde va ploua cel mai mult

Adevarul acum o ora
Luna martie vine cu temperaturi mai calde decât în mod obișnuit, inclusiv la munte. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni indică precipitații apropiate de normal, cu unele variații regionale.

Percheziții în București și în 12 județe la o rețea care oferea permise de conducere și cărți de identitate false

Press Alert acum 39 minute
Foto: Arhivă Polițiștii și procurorii DIICOT fac marți 95 de percheziții în mai multe județe din țară la membrii unei rețele care ofereau contra cost permise de conducere și cărți de identitate false. Potrivit DIICOT, perchezițiile au loc în județel

Nicuşor Dan: Intrăm într-o perioadă globală în care o să apară tensiuni şi dacă vrei să ai pace trebuie să descurajezi războiul. Şi descurajezi războiul având o armată pregătită pentru război/ ”Nu se pune problema” ca SUA să-şi retragă trupele din România

News.ro acum 11 ore
Candidatul independent la Preşedinţia României Nicuşor Dan a afirmat, luni seară, că România trebui să îşi consolideze funcţionarea instituţiilor statului, inclusiv armata. ”Dacă vrei pace, trebuie să descurajezi războiul”, a spus Nicuşor Dan. Nicuş

OPEC+ va continua cu majorarea planificată a producţiei de petrol în aprilie – surse

News.ro acum 2 ore
OPEC+ a decis să continue cu majorarea planificată a producţiei de petrol începând din aprilie, au declarat luni trei surse din cadrul grupului producător pentru Reuters. OPEC+, care include membrii OPEC alături de Rusia şi alţi aliaţi, a redus prod

Vremea

București
acum

mar.

2°/12°
mie.

4°/15°
joi

6°/16°
vin.

8°/17°
Iasi
acum

mar.

2°/12°
mie.

4°/16°
joi

6°/19°
vin.

7°/18°
Constanta
acum

mar.

2°/9°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
vin.

7°/11°
Cluj-Napoca
acum

-1°
mar.

-1°/10°
mie.

2°/13°
joi

3°/15°
vin.

5°/16°
Timisoara
acum

-1°
mar.

-1°/12°
mie.

4°/15°
joi

5°/17°
vin.

7°/17°