Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Gorj. Primarul unei comune susţine că a strâns 720.000 lei dintr-o nuntă şi un botez

Publicat in Antena 3, miercuri 6 iulie 2011 ·

Cum poţi face avere dintr-o nuntă şi-un botez? Ne poate spune primarul unei comune gorjene, care a ajuns în atenţia Agenţiei Naţionale de Integritate, după ce inspectorii i-au găsit în conturi 100.000 de euro.

Calculul făcut de Inspectorii ANI arată că veniturile totale obţinute de Sorin Bucurescu, împreună cu soţia sa, între 2006 şi 2010, au fost de 288.118 lei. Primarul însă nu poate justifica această sumă. Nu în acte, cel puţin. Iar explicaţia edilului e năucitoare.

"Din cele două evenimente care le-am avut în anii 2007 şi 2008, o nuntă şi un botez", explică Sorin Bucurescu, primarul din Slivileşti.

Edilul gorjean ar fi obţinut 720.000 de lei în urma acestor două evenimente. Suma i-ar face însă chiar şi pe cei mai cunoscuţi manelişti să plece capul ruşinaţi.

"Pot să o dovedesc şi o voi face atunci când este necesar, cu cele două evenimente, am avut aproximativ 1000 de persoane", susţine edilul.

Inspectorii nu l-au crezut însă pe cuvânt.

"Cei de la ANI mi-au trimis înştiinţare, că atât timp cât există această diferenţă de bani sunt incompatibil cu calitatea de primar", a declarat Sorin Bucurescu.

Totul ar fi o manevră politică, susţine edilul. Şi nu este singur. Sătenii pe care îi conduce de două mandate sunt de aceeaşi părere.

"Consider clar şi sunt sigur că este o acţiune politică, este o acţiune politică, întrucât în ultima perioadă, în ultimii ani de zile s-a observat clar că am fost un primar incomod în judeţul Gorj", este de părere Bucurescu.

Dacă pe săteni i-a convins, edilul gorjean va avea o misiune mai dificilă cu inspectorii Agenţiei de Integritate.

Cum poţi face avere dintr-o nuntă şi-un botez? Ne poate spune primarul unei comune gorjene, care a ajuns în atenţia Agenţiei Naţionale de Integritate, după ce inspectorii i-au găsit în conturi 100.000

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Reuters: SUA și Ucraina semnează acordul privind mineralele peste câteva ore

Adevarul acum o ora
Ucraina și SUA se pregătesc să semneze marți, 4 martie, acordul privind mineralele, potrivit surselor Reuters.

Volodimir Zelenski, umil după întreruperea aprovizionării cu arme: „Suntem gata să lucrăm sub conducerea puternică a președintelui Trump”

Adevarul acum 3 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat, marţi, că este pregătit se semneze acordul privind mineralele rare şi că este gata să coopereze sub „conducerea puternică” a lui Donald Trump, după ce acesta a oprit, luni seară, transporturile m

Marius Tucă Show începe miercuri, 5 martie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Victor Ponta

Cancan acum 25 minute
Invitatul zilei este Victor Ponta, deputat, fost premier al României. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și live pe TikTok ”Tineți aproape!”

"Votul pentru Georgescu, o batjocură la adresa celor care au murit în 1989". Atac dur al lui Burduja după ce candidatul suveranist a declarat că vrea România afară din UE și NATO

Ziare.com acum 4 ore
Sebastian Burduja, ministrul Energiei, l-a atacat marţi, 4 martie, într-o postare pe pagina personală de Facebook pe candidatul independent la alegerile prezidenţiale din noiembrie 2024, Călin Georgescu. Burduja a spus despre Georgescu că nu mai las

"Semnal de alarmă pentru statul român". Reacția lui Nicușor Dan după ce Serviciile Moscovei au sărit în apărarea lui Călin Georgescu

Ziare.com acum 4 ore
Nicuşor Dan, primarul Capitalei și candidat independent în alegerile prezidenţiale, a afirmat marţi, 4 martie, că ultimele declaraţii ale Serviciului rus de Informaţii Externe reprezintă ”primul act public oficial prin care Rusia intervine în spriji

Trudeau spune că taxele impuse de Trump Canadei sunt „ceva foarte prostesc”

BusinessMagazin acum 2 ore
Într-un discurs adresat canadienilor, premierul Justin Trudeau s-a adresat direct lui Donald Trump şi a spus că decizia sa de a impune taxe unuia dintre principalii parteneri comerciali ai Statelor Unite este „un lucru foarte prostesc”.

Senatorul republican Lindsey Graham comentează pozitiv postarea lui Zelenski: „Urmează zile mai bune” pentru Ucraina, crede el. Vineri, sugerase că Zelenski trebuie „să se schimbe sau să plece”

News.ro acum 2 ore
Senatorul republican Lindsey Graham a scris pe X că „urmează zile mai bune” pentru Ucraina, postând şi un emoji cu degetul mare în sus, ca răspuns la postarea preşedintelui Volodimir Zelenski în care şi-a afirmat disponibilitatea de a semna acordul

Călin Georgescu își depune vineri candidatura pentru alegerile prezidențiale

HotNews acum 6 ore
Candidatul independent Călin Georgescu, susținut de partidele parlamentare AUR și POT, își va depune candidatura pentru alegerile prezidențiale mai vineri, 7 martie, la ora 16:00, la Biroul Electoral Central (BEC). Georgescu era așteptat să își depu

Cine este "preşedintele de rezervă" al Statelor Unite cât timp Trump îşi rosteşte discursul în Congres. Cum este desemnat și de ce

Ziare.com acum o ora
Discursul de marţi seară, 4 martie, al preşedintelui american Donald Trump va avea loc în faţa membrilor ambelor Camere ale Congresului şi a întregii linii de succesiune prezidenţială - cu o excepţie notabilă. În fiecare an, un membru al Cabinetului

Nicuşor Dan și Elena Lasconi, reacții după declarațiile Rusiei în favoarea lui Călin Georgescu: „Un semnal de alarmă pentru statul român” / „Moscova a ajuns să îl susţină pe faţă”

HotNews acum 3 ore
Comunicatul transmis marţi de Serviciul de Informaţii Externe al Rusiei reprezintă primul act public oficial prin care Moscova intervine în sprijinul unui candidat în alegerile prezidenţiale din România şi „un semnal de alarmă extrem de important pe

Vremea

București
acum

mar.

2°/11°
mie.

4°/14°
joi

5°/16°
vin.

7°/17°
Iasi
acum

mar.

1°/12°
mie.

4°/16°
joi

6°/18°
vin.

7°/18°
Constanta
acum

mar.

1°/9°
mie.

3°/13°
joi

6°/14°
vin.

7°/11°
Cluj-Napoca
acum

mar.

0°/10°
mie.

2°/13°
joi

3°/16°
vin.

5°/16°
Timisoara
acum

mar.

2°/12°
mie.

4°/15°
joi

5°/17°
vin.

7°/18°