Un mister - vechi de 132 de ani în analele britanice - a fost rezolvat marţi de poliţie, care a identificat formal un craniu, descoperit recent în apropiere de Londra, ca fiind cel al unei femei asasinate în urmă cu peste un secol de servitoarea ei.
Datorită dosarelor poliţiei criminaliste a epocii şi metodelor moderne de datare prin carbon 14, medicul legist a putut stabili fără dubii că acel craniu este al Juliei Thomas, văduvă bogată de 55 de ani, care fusese ucisă şi tăiată în bucăţi de femeia ei de serviciu în vârstă de 29 de ani în 1879.
Craniul fusese găsit în octombrie 2010 de lucrători care extindeau casa celebrului producător şi realizator de la BBC David Attenborough, la Richmond, în sud-vestul Londrei. Or, această casă este situată foarte aproape de cea în care a trăit Julia Thomas.
Într-o duminică, întorcându-se de la biserică, aceasta fusese îmbrâncită pe scări şi strangulată de femeia ei de serviciu. Aceasta a tăiat-o apoi în bucăâi cu o secure, fierbând rămăşiţele victimei şi oferind grăsimea obţinută - potrivit rapoartelor epocii - s-o mănânce copii din împrejurimi ca şi cum ar fi fost slănină.
O cutie conţinând carne umană fusese găsită după puţin timp în Tamisa, care curge prin apropiere, iar apoi un picior al victimei într-un teren parcelat. Dar capul, niciodată.
Femeia de serviciu, care a uzurpat identitatea patroanei sale şi i-a preluat proteza dentară, a fost arestată în cele din urmă şi condamnată la moarte de un tribunal londonez.
După un secol, testele au arătat că craniul găsit aparţinuse unei femei albe, de vârstă aproximată în jur de 50 de ani şi fără dinţi, ceea ce a permis anchetatorilor să refacă pista şi să elucideze acest caz cunoscut la timpul respectiv sub denumirea de "Misterul de la Barnes".
Grădina în care a fost descoperit craniul adăpostea în secolu