Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Când e bine să-ţi cauţi chirie

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 6 iulie 2011 ·

Dacă vrei să-ţi închiriezi un apartament mai ieftin, ai timp până la finalul lunii august să prospectezi piaţa. Sursa: SHUTTERSTOCK

Dacă ai ceva bani puşi deoparte şi vrei să te muţi sau să-ţi cumperi o casă, acum este momentul potrivit, deoarece, odată cu apropierea toamnei, atât chiriile, cât şi preţurile de vânzare a locuinţelor încep să crească.

"Dacă înainte de criză în lunile de vară puteai închiria un apartament la un preţ cu circa 20% mai mic decât în toamnă, acum reducerile din timpul verii se situează la circa 5%. Vara şi iarna sunt cele mai bune perioade pentru a-ţi închiria un apartament", a declarat analistul imo biliar Radu Zilişteanu.

În aceste anotimpuri, ofertele sunt mai multe, proprietarii sunt mai dispuşi să lase la preţ, iar termenul de gândire şi evaluare pe care ţi-l poţi îngădui este ceva mai mare. În septembrie, nivelul chiriilor va creşte, cel puţin în oraşele mari centre universitare, datorită revenirii studenţilor.

Chirii cu până la 17% mai mici faţă de vara anului trecut

Potrivit imobiliare.ro, o garsonieră din Bucureşti se închiria în luna iunie, în medie, cu 286 de euro, în scădere faţă de luna mai, când chiria medie se ridica la 290 de euro. Asta în condiţiile în care numărul ofertelor a crescut de la 517 la 579. Ceva bănuţi poţi economisi şi dacă alegi să închiriezi un apartament cu două sau trei camere.

Potrivit lui Zilişteanu, trendul descendent se va menţine până spre sfârşitul lunii augustînceputul lunii septembrie.

Criza de pe piaţa imobiliară a ieftinit şi chiriile. Un apartament cu două sau trei camere putea fi închiriat, în luna iunie a acestui an, pentru o sumă cu până la 18% mai mică faţă de aceeaşi lună a anului trecut. O garsonieră în zone precum Rahova, Militari sau Berceni poate fi închiriată pornind de la 150 euro/lună. Cu 200-220 euro/lun

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rusia a lansat un nou baraj de drone și rachete asupra Ucrainei. Cel puțin o persoană a murit la Kiev

HotNews acum o ora
Rusia a lansat un nou baraj de drone și rachete asupra Ucrainei într-un atac din noaptea de duminică spre luni, omorând cel puțin o persoană și provocând mai multe incendii în Kiev, au declarat oficialii orașului, transmite Reuters. Primarul Kievulu

ACCIDENT grav pe A1 la Simeria. Șase victime, între care doi copii după o coliziune între trei autoturisme și un TIR. Traficul, complet blocat

Gandul acum 21 minute
Un accident rutier grav a avut loc luni dimineață pe autostrada A1 Sibiu-Deva, în zona Simeria, județul Hunedoara. Trei mașini și un TIR au fost implicate, iar șase persoane au fost rănite, printre care doi copii. Traficul a fost blocat complet, iar

Incendiu puternic într-un bloc din Baia Mare. Două persoane au ajuns la spital și 28 de locatari au fost evacuați

Gandul acum 48 minute
Un incendiu puternic a izbucnit într-un bloc din Baia Mare, luni dumineață, 21 iulie 2025. În urma deflagrației, două persoane au fost rănite. S-a dispus evacuarea a 28 de persoane din imobil, iar pompierii au intervenit de urgență. Un incendiu a iz

Ecuadorul îl extrădează în SUA pe Fito, cel mai periculos traficant de droguri al țării

Ziua Constanta acum 31 minute
Guvernul ecuadorian l-a extrădat duminică în Statele Unite pe Jose Adolfo Macias, alias „Fito”, cel mai mare traficant de droguri din Ecuador, arestat la sfârșitul lunii iunie după un an și jumătate de fugă. Guvernul ecuadorian l-a extrădat duminică

Șase răniți, printre care și doi minori, în urma unui accident grav pe autostrada A1, în vestul țării (foto & video)

Press Alert acum 23 minute
Șase persoane, între care doi copii, au fost rănite, luni dimineața, în urma unui accident rutier produs între trei mașini și un TIR, pe Autostrada A1 Sibiu – Deva, în zona localității Simeria, județul Hunedoara. Potrivit Centrului Infotrafic din In

Trump vrea ca echipa de fotbal american din Washington şi cea de baseball din Cleveland să revină la vechile nume / S-ar numi Washington Redskins Football Team, respectiv Cleveland Indians

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele SUA, Donald Trump, doreşte ca franciza de fotbal american din Washington şi echipa de baseball din Cleveland să revină la vechile nume, relatează AP, transmite News.ro. Urmărește cele ma

Accident grav, în Leșu! Un tânăr a murit, iar alți doi au ajuns la spital. Șoferul a condus beat

Gazeta de Bistrita acum 27 minute
Facebook Twitter Print WhatsApp Un accident grav s-a petrecut în această dimineață în localitatea Leșu, unde un autoturism s-a răsturnat. Trei tineri au fost grav răniți, doi dintre aceștia au fiind transportați, însă un al treilea a decedat. Poliți

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum 9 ore
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

SuperLiga: Rapid și CFR Cluj, remiză spectaculoasă în Giulești

HotNews acum 9 ore
Rapid București și CFR Cluj au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat duminică, pe stadionul din Giulești, în etapa a doua din SuperLiga. Rapid București – CFR Cluj 1-1 Echipa antrenată de Dan Petrescu a deschis scorul în miinutul 25, când

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 10 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Vremea

București
acum

23°
lun.

20°/38°
mar.

24°/42°
mie.

22°/37°
joi

23°/39°
Iasi
acum

22°
lun.

19°/33°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

19°/30°
Constanta
acum

24°
lun.

21°/34°
mar.

24°/30°
mie.

24°/26°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

21°
lun.

18°/31°
mar.

20°/31°
mie.

17°/30°
joi

17°/31°
Timisoara
acum

21°
lun.

19°/41°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°
joi

22°/37°