Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Iaşi: Director „corigent“ la Bac: „Carte cu linguriţa nu putem băga în elevi“. Vezi aici explicaţiile oferite de şefii şcolilor cu promovabilitate zero

Publicat in Adevarul, miercuri 6 iulie 2011 ·

La patru licee din Iaşi niciunul dintre candidaţi nu a obţinut notă de trecere la examenul de Bacalaureat. Este vorba desopre Grupurile Şcolare Holboca, Vlădeni, Târgu Frumos şi Liceul „Dumitru Murgu“ din Iaşi.

Ştefan Roman, director Grup Şcolar Tehnic Târgu Frumos: „La noi la şcoală a fost clasă SAM şi ei au venit la noi cu medii foarte mici. Foarte mulţi dintre ei, ca să fiu sincer, nici nu ştiau tabla înmulţirii. Până i-am adus la o notă de 5 sau 6 a fost foarte multă muncă. S-au făcut ore suplimentare, dar elevii n-au venit. În urma simulării, unde şi acolo am obţinut note mici, i-am pus pe profesori să facă ore suplimentare. În plus, a fost o fluctuaţie destul de mare la noi de profesori de limba română şi de matematică. Nu i-au dus pe elevi din clasa a IX-a până la final şi asta contează. De anul viitor o să avem profesori titulari şi altfel o să stea treaba". - 153 de elevi, toţi picaţi

Ştefan Roman, directorul Grupului Şcolar Târgu Frumos

Loredana Ungureanu, director Liceul „Dumitru Murgu" Iaşi: „Am avut 9 înscrişi, 4 din promoţiile anterioare. Un singur elev are 5 la geografie, în rest sunt note foarte mici. Nici nu am mai făcut statistici dacă sunt aşa de mici notele. Mă aşteptam să fie aşa dezastruoase rezultatele pentru că a scăzut valoarea elevilor. Noi am făcut ore suplimentare, dar nu s-au prezentat toţi elevii. Este un sistem de alarmă, dar carte cu linguriţa nu le putem băga. Liceul e în lichidare, nu se vor mai face înscrieri. A fost ultimul an în care s-a dat Bac la noi. De anul viitor îi vom trimite la IŞJ ca să-i direcţioneze". - 9 elevi, toţi picaţi

Vasile Tătaru, directorul Grupului Şcolar Vlădeni: „La examenul de Bacalaureat s-au prezentat 37 de absolvenţi, din care 16 au frecvenţă redusă, iar 9 sunt din promoţiile anterioare. Profesorii şi-au făcut datoria şi la ore şi la pregătirea suplimentară a elevilor. Trebui

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 5 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum 8 ore
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

Premierul Bolojan a anunțat pachetul de măsuri în administrațiile locale: „Vom avea un număr maxim de angajați ai primăriilor și ai consiliilor județene” (video)

Press Alert acum 5 ore
Premierul Ilie Bolojan și ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, au susținut vineri o conferință de presă în care au vorbit despre al doilea pachet de măsuri fiscale pe care Guvernul îl pregătește. Executivul va impune în perioada următoare un număr

Preşedintele Nicuşor Dan, față cu diaspora germană: „Nu există mai multe Românii”

Gandul acum 3 ore
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, la o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Germania, că autorităţile române trebuie să colaboreze cu organizaţiile românilor din diaspora. ”Cred că lucrul cel mai important pe care noi t

Nicuşor Dan, despre bărbatul căutat de 11 zile pentru crimă: „O imagine proastă pentru Poliţia Română”

HotNews acum 4 ore
Imaginea Poliţiei Române nu este una bună, în condiţiile în care nu a fost găsit principalul suspect în cazul crimei din Mureş, bănuit că şi-a ucis concubina după care i-a dat foc casei, a afirmat președintele Nicușor Dan într-o conferință de presă

Premierul Bolojan: A doua măsură în cadrul pachetului de măsuri privind reforma administraţie publice este limitarea numărului de POLIȚIȘTI locali

Gandul acum 8 ore
Premierul Ilie Bolojan a anunțat vineri, într-o conferință de presă la Palatul Victoria, o serie de măsuri pentru eficientizarea administrației locale. Una dintre măsuri vizează restructurarea Poliției Locale prin reducerea numărului de ofițeri. „A

Horoscop 19 iulie 2025. ZODIA care are parte de o mărire de salariu

Cancan acum 6 ore
Horoscopul zilei de sâmbătă, 19 iulie 2025. Află ce îți rezervă astrele! Vei simți o energie nouă care te va impulsiona să iei decizii importante. Fii atent la oportunitățile de la locul de muncă și nu ezita să îți exprimi opiniile. Relațiile apropi

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 9 ore
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 7 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

Irina Begu, încă o victorie dramatică și calificare în semifinalele de la UniCredit Iași Open! » Luptă titanică pentru româncă

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) a învins-o pe cehoaica Anna Siskova (24 de ani, numărul 406 mondial) cu 6-2, 3-6, 7-5, după două ore și 27 de minute de luptă, efort și dramă pe Terenul Central de la Iași, calificându-se în semifinale, acolo un

Vremea

București
acum

18°
sâm.

18°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/39°
mar.

25°/40°
Iasi
acum

17°
sâm.

16°/27°
dum.

16°/31°
lun.

17°/33°
mar.

21°/38°
Constanta
acum

19°
sâm.

19°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/32°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

15°
sâm.

15°/25°
dum.

17°/30°
lun.

18°/32°
mar.

22°/31°
Timisoara
acum

16°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/35°