Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dana Săvuică lansează a doua colecţie "Butterfly"

Publicat in Romania Libera, miercuri 6 iulie 2011 ·

Joi, 7 iulie, are loc lansarea oficială a celei de-a doua colecţii "Butterfly by Dana Săvuică" creată exclusiv pentru Fashion Days. Aşadar, o veţi putea redescoperi pe Dana Săvuică în primul proiect care o surprinde în postura de designer şi totodată primul sau proiect online.

"Până acum nu m-am aventurat în această zonă. Trebuie să recunosc că am fost de "modă veche" şi am avut reţineri în a demara un astfel de proiect. Însă intrând în marea familie Fashion Days am avut avantajul să lucrez cu profesionişti, cu oameni care chiar ştiu "cu ce se mănâncă online-ul" şi astfel să minimizez riscul de a da greş. Prima mea colecţie a fost foarte bine primită şi m-a motivat să continui, să revin cu forţe noi şi cu mai multe idei " mărturiseşte Dana Săvuică.

Cele 39 de creaţii vestimentare, alături de 14 accesorii surprind printr-un amestec perfect de culoare, imprimeuri şi elemente marinăreşti. "Mi-am dorit să se regăsească în aceasta colecţie, toate "vedetele" sezonului. Este un mix de printuri florale, culori tari, absolut toate culorile curcubeului, şi o reinterpretare a elementelor navy prezente în prima campanie. Materialele sunt uşoare, fluide, naturale şi croite cu mare atenţie pentru ca voi să vă simţiti confortabil şi frumoase" declară Dana Săvuică.

"Butterfly by Dana Săvuică" se adresează unei femei dinamice, care îndrăzneşte să poarte haine cu personalitate. "Este pentru femeia jucăuşă, puţin excentrică, căreia îi place să experimenteze şi nu se fereşte să poarte culori care să îi inducă starea de bucurie. De fapt acesta este şi mesajul colecţiei: be happy! În plus, toate hainele sunt purtabile, sunt chic şi pun în evidenţă feminitatea oricărei femei" a adăugat vedeta.

Iar acest mesaj a fost foarte clar transmis chiar de către Dana Săvuică la şedinţa foto, unde a ales sa îşi pună în valoare propriile creaţii printre multe zâmbete şi sfaturi

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rezultate alegeri Republica Moldova. Primele rezultate date publicității în scurt timp

HotNews acum 24 minute
Urnele s-au închis la ora 21.00, dar în București se va vota până la ora 23.00. Primele rezultate ale alegeriilor din Republica Moldova vor fi date publicității duminică seara. Primele rezultate preliminare ale alegerilor din 20 octombrie 2024 vor f

Bernadette Szocs a fost învinsă de Sofia Polcanova la Campionatul European de Tenis de Masă

Mediafax acum 2 ore
Bernadette Szocs a încheiat finala de simplu de la Campionatul European de Tenis de Masă cu medalie de argint, prima sa medalie europeană la simplu în cariera de seniori, la vârsta de 29 de ani. Jucătoarea tricoloră a fost învinsă cu scorul 1-4 (8-1

Referendumul din Republica Moldova a trecut pragul de validare

Mediafax acum 2 ore
Comisia Electorală Centrală (CEC) a anunţat, potrivit agora.md, că, până la ora 18.00, 42,44% dintre alegătorii înscrişi pe listele electorale şi-au exprimat opţiunea. „1,2 milioane de moldoveni din 1,3 milioane care au votat la prezidenţiale, până

Israelul va lua măsuri legale împotriva preşedintelui francez Emmanuel Macron din cauza restricţionării participării companiilor israeliene la târgurile navale

News.ro acum 3 ore
Ministrul israelian de Externe, Israel Katz, a declarat duminică că a ordonat ministerului său să înceapă proceduri legale împotriva preşedintelui francez Emmanuel Macron, după ce Parisul a restricţionat participarea companiilor israeliene la un vii

Instructor de zbor decedat în județul Brașov după ce a căzut de la înălțime

Ziua Constanta acum 4 ore
Un instructor de zbor din localitatea braşoveană Sânpetru a murit după ce a căzut de la înălțime. Potrivit IPJ Brașov bărbatului, în timp ce zbura cu parapanta, i s-a desprins echipamentul şi a căzut de la înălţime. Din primele informații, bărbatul,

Nicușor Dan l-ar vota Marcel Ciolacu dacă ar trebui să aleagă între liderul PSD și George Simion

Gandul acum 59 minute
Nicuşor Dan, a afirmat că l-ar vota pe candidatul PSD la Preşedinţie, Marcel Ciolacu, în cazul în care acesta ar ajunge în turul al doilea cu reprezentantul AUR, George Simion. Primarul general al Capitalei mai spune că nu exclude o candidatură la P

SuperLiga: Universitatea Craiova s-a împiedicat de FC Botoșani, ultima clasată

HotNews acum 3 ore
Universitatea Craiova a terminat la egalitate meciul disputat împotriva formației FC Botoșani, pe Stadionul „Ion Oblemenco”, scor 0-0. Partida din etapa a 13-a a SuperLigii avea o favorită clară. Craiova avea nevoie de o victorie pentru a se apropia

Bărbat atacat de urs în judeţul Bistriţa-Năsăud / Are răni la cap şi la membre

News.ro acum 7 ore
Un bărbat a fost atacat, duminică, de un urs în judeţul Bistriţa-Năsăud, fiind transportat de aparţinători către echjipajul medical pornit în ajutor. ”Echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD este direcţionat de urgenţă spre localitatea Monor pen

Un avion cu aproape 250 pasageri a aterizat de urgență pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti

Ziua Constanta acum 7 ore
O aeronavă aparţinând companiei Wizz Air a solicitat, duminică, aterizarea de urgenţă pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti (AIHCB), din cauza unei posibile probleme tehnice, informează reprezentanţii Companiei Naţionale Aeroporturi Buc

Ciolacu dă garanții: "România nu va fi atrasă în niciun război. Modernizarea armatei nu înseamnă serviciu militar obligatoriu"

Ziare.com acum 6 ore
Candidatului PSD la alegerile prezidenţiale, premierul Marcel Ciolacu, şi-a lansat duminică proiectului de ţară, precizând că în calitate de preşedinte îşi va folosi toată energia pentru ca România "să se dezvolte în pace şi linişte", dar şi că ţara

Vremea

București
acum

dum.

6°/14°
lun.

7°/16°
mar.

9°/18°
mie.

10°/20°
Iasi
acum

dum.

4°/12°
lun.

5°/15°
mar.

7°/19°
mie.

7°/18°
Constanta
acum

dum.

4°/13°
lun.

8°/15°
mar.

11°/15°
mie.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

dum.

3°/14°
lun.

5°/16°
mar.

6°/17°
mie.

7°/18°
Timisoara
acum

dum.

6°/16°
lun.

7°/18°
mar.

7°/19°
mie.

9°/20°