Luna iunie a confirmat prognozele pesimiste privind evoluția pieței franceze de autoturisme. Numărul înmatriculărilor a scăzut cu 12,6% față de mai. Asta în ciuda faptului că în primele șase luni au fost înmatriculate ceva mai multe mașini (+1%) decât în aceeași perioadă a anului trecut.
Interesant este însă că, printre efectele încheierii programului de casare se remarcă scăderea vânzărilor de mașini de oraș, din clasele A și B, fapt contrar estimărilor care arătau un apetit tot mai mare al vesticilor pentru vehicule de dimensiuni reduse. Motivul acestui recul este pe cât de simplu, pe atât de logic. Pe perioada desfășurării programului „rabla” din Franța majoritatea cumpărătorilor a achiziționat, în schimbul bonusurilor, mașini mai ieftine, mare parte dintre acestea făcând parte din clasele mini (A) și mică (B). Astfel s-a creat falsa impresie că francezii sunt gata să renunțe la mașinile mai mari în favoarea citadinelor.
Semn rău pentru Dacia
Chiar dacă pentru români pare puțin interesantă evoluția pieței franceze, este demn de luat în seamă efectul încheierii programului de casare, acesta fiind încă, la noi, principalul factor de stabilitate a pieței. Asta dacă putem considera reculul de circa 12% înregistrat în prima parte a anului, stabilitate. De asemenea, evoluția pieței franceze reprezintă un punct de interes pentru singurul producător autohton de autoturisme, Dacia, care exportă în această țară o mare parte din producție. Conform oficialilor Dacia, între 2004 (lansarea modelului Logan) și decembrie 2010, în Franța au fost comercializate 280.986 de mașini produse la Mioveni, nu mai puțin de 110.076 fiind aferente doar anului trecut. De altfel, Franța este pe primul loc în topul exporturilor Dacia.
Din nefericire, în luna iunie, înmatriculările de automobile Dacia pe piața franceză au înregistrat un recul de 44%, mult mai