Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Telegraf Marina a uitat de cei 11 militari morţi în catastrofa de la Tuzla

Publicat in Ziua Constanta, miercuri 6 iulie 2011 ·

La un an de la tragicul accident aviatic de la Tuzla în urma căruia 12 militari şi-au pierdut viaţa, familiile victimelor spun că autorităţile au uitat de copiii lor. Folosind ca paravan Ziua Eroilor, reprezentanţii Centrului de Scafandri le-au oferit familiilor îndoliate doar scuze că nu au organizat nimic la un an de la tragedie. „Am primit vorbă prin fiul meu că dacă vreau să merg astăzi (n.r. - ieri) să aprind o lumânare la Centrul de Scafandri, să merg. Am întrebat dacă se organizează ceva şi au spus că le pare rău, însă nu se va face nimic. Azi, când am mers, la troiţă erau două coroane mici şi trei lumânări, dintre care doar una mai era aprinsă. Nu îmi vine să cred cât de repede au uitat de colegii lor. Au spus că ar fi făcut o ceremonie de Ziua Eroilor. Nu am înţeles ce legătură are asta, pentru că ei au murit astăzi. După ce jumătate de an s-au plâns că nu au fonduri, au reuşit, din banii luaţi de la militari, să facă două troiţe. Una a fost făcută la Centrul de Scafandri şi una la Tuzla, pe locul unde s-a prăbuşit avionul. Nu am înţeles de ce trebuia să o pună în câmp, puteau să o pună undeva mai aproape. Am încercat să ajung acolo, dar cei de la armată nu ne-au lăsat să mergem drept, pe lângă pistă, şi a trebuit să ocolim pe câmp, am mers vreo 20 de kilometri. Nu am reuşit să o găsim, m-am supărat şi am plâns. Sâmbătă, când am vorbit la Centrul de Scafandri şi am întrebat dacă vom merge şi la Tuzla au zis că doar pentru mine nu vor pune o maşină la dispoziţie. Astăzi mi-au spus că s-au mai adunat câteva rude şi, dacă vreau, să merg şi eu. Le-am spus că dacă ştiam pregăteam şi eu ceva, aşa nu pot să merg. Sunt dezamăgită de tot ce înseamnă Armata Română. Sunt dezamăgită şi de colegii lui Liviu, care l-au uitat în mai puţin de un an", a declarat Ana Antim, mama lt. Liviu Antim. TRAGEDIA Accidentul aviatic a avut loc pe 5 iulie 2010, la ora 17.40. Un av

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

CCR: Au fost înregistrate contestaţii privind deciziile de înregistrare a candidaturilor lui George Simion şi Victor Ponta/ Acestea vor fi soluţionate duminică

News.ro acum 8 ore
Curtea Constituţională a României (CCR) a anunţat că au fost înregistrate, sâmbătă, două contestaţii privind deciziile Biroului Electoral Central de înregistrare a candidaturilor la alegerile prezidenţiale ale lui George Simion şi Victor Ponta. Aces

Cine și-a depus candidatura la BEC în ultima zi, fără semnături

Libertatea acum 6 ore
Remus Pricopie, rectorul SNSPA, a anunțat sâmbătă seară, 15 martie, că și-a depus candidatura la alegerile prezidenţiale chiar dacă dosarul său nu are liste de semnături, iar acest lucru va atrage automat invalidarea din partea BEC.

Miting EuRo Manifest în Piaţa Victoriei pentru susținerea apartenenţei la UE. Fanii lui Călin Georgescu, identificați de jandarmi

Libertatea acum 10 ore
Peste 1.000 de oameni au fost prezenți sâmbătă, 15 martie, la mitingul „EuRo Manifest” din Piaţa Victoriei din Bucureşti. În zonă au fost găsiți și susţinători ai lui Călin Georgescu, iar jandarmii au făcut apel la oameni să nu răspundă provocărilor.

UPDATE - Mesaj RO-Alert transmis în Bucureşti, după ce un băiat de 14 ani a plecat de acasă, vineri/ Adolescentul a fost găsit

News.ro acum 7 ore
Autorităţile din Bucureşti au transmis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-Alert prin care solicită sprijinul populaţiei pentru găsirea unui adolescent de 14 ani care vineri a plecat de acasă. Băiatul a fost găsit.

VIDEO Elena Lasconi: Avem un proiect de lege prin care putem să facem un pic de curățenie pe TikTok / Cei de la CNA ar trebui să fie și mai fermi. Există cel puțin două televiziuni unde oamenii își fac de cap

HotNews acum 6 ore
Elena Lasconi, liderul și candidata USR la alegerile prezidențiale, a declarat sâmbătă pe B1 TV că partidul său a elaborat un proiect lege pentru moderarea conținutului de pe platforma TikTok, astfel încât „fake news-ul să fie dat jos în maximum 15

Papa Francisc se simte mai bine. Va rămâne totuși în spital, deși este internat de peste o lună

HotNews acum 5 ore
Papa Francisc, care este internat la Roma de peste o lună din cauza unei duble pneumonii, trebuie să rămână în spital pentru a-şi continua tratamentul, deşi starea sa de sănătate s-a ameliorat treptat, a anunţat Vaticanul sâmbătă seara, potrivit AFP

Trump spune că este în curs o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor Houthi

News.ro acum 5 ore
Preşedintele american Donald Trump a declarat că a ordonat o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor houthi din Yemen, declanşând o nouă ofensivă împotriva grupului susţinut de Iran, care a vizat căile maritime din Marea Roşie, relatează CNN

De ce a fost respinsă candidatura Dianei Șoșoacă la alegerile prezidențiale. BEC a publicat motivarea

Libertatea acum 7 ore
Biroul Electoral Central a transmis sâmbătă, 15 martie, un document de patru pagini în care explică motivele pentru care i-a invalidat candidatura la prezidențiale Dianei Șoșoacă.

Superliga: Farul a remizat cu Poli Iaşi, scor 0-0, în prima etapă a play-out-ului

News.ro acum 9 ore
Formaţia Farul Constanţa a terminat la egalitate, sâmbătă, pe teren propriu, scor 0-0, cu echipa Poli Iaşi, în prima etapă a play-out-ului Superligii. Farul: Buzbuchi – Sîrbu (Gustavo ’60), Larie, Bălaşa (Baptista ’80), Cr. Ganea – Vînă, Dican (N. P

Planul lui Macron pentru Ucraina: Trupe de pace, câteva mii de soldați pentru ”fiecare țară participantă”, plasate ”în puncte-cheie”

Ziare.com acum 5 ore
Președintele francez, Emmanuel Macron, preconizează că o ipotetică forță de menținere a păcii în Ucraina ar fi formată din ”câteva mii de oameni pentru fiecare țară” și nu ar avea nevoie de aprobarea Rusiei, transmite EFE. Într-un interviu publicat

Vremea

București
acum

dum.

9°/18°
lun.

4°/11°
mar.

1°/6°
mie.

1°/8°
Iasi
acum

dum.

4°/11°
lun.

1°/8°
mar.

-2°/5°
mie.

1°/9°
Constanta
acum

11°
dum.

8°/16°
lun.

4°/10°
mar.

1°/5°
mie.

1°/7°
Cluj-Napoca
acum

dum.

5°/10°
lun.

-1°/6°
mar.

-3°/2°
mie.

-1°/6°
Timisoara
acum

dum.

6°/11°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/6°
mie.

-0°/8°