Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mincă (AJOFM), liniştit, în aşteptarea examenului „Concursul nu are legătură cu retragerea sprijinului politic"

Publicat in Ziua Constanta, miercuri 6 iulie 2011 ·

Directorul AJOFM Constanţa, Romulus Mincă, al cărui mandat de conducere interimar a instituţiei judeţene a expirat la finele lunii iunie, aşteaptă, zilele acestea, răspunsul la contestaţia ce a formulat-o în urmă cu aproximativ două săptămâni, referitoare la retragerea sprijinului politic, în urma unei decizii a Biroului Permanent Judeţean al PDL. Totodată, Mincă se pregăteşte intens pentru examenul pe care îl va susţine pe 18, respectiv 20 iulie pentru ocuparea definitivă a funcţiei de director executiv.

Reamintim că, în urma şedinţei Biroului Permanent Judeţean al PDL Constanţa din 17 iunie, 28 dintre cei 42 de membri ai acestui for au decis retragerea sprijinului politic pentru Romulus Mincă - şeful Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă, şi pentru Marian Mitrea - directorul Administraţiei Bazinale de Apă Dobrogea-Litoral. De precizat că, iniţial, Romulus Mincă nu se afla printre cei şapte directori de evaluat, el fiind introdus în calup pe ultima sută de metri în locul lui Stere Sponte, şeful Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară.

Între timp, Gigi Chiru, şeful organizaţiei judeţene a PDL Constanţa, le-a transmis într-o conferinţă de presă celor care şi-au manifestat nemulţumirea faţă de deciziile evaluării că sunt liberi să-şi prezinte demisiile. „Nu ne-a cerut expres să ne dăm demisiile din partid. Eu, oricum, am făcut contestaţie la Comisia de Etică şi Litigii şi aştept răspuns în aceste zile. Dacă nu voi fi mulţumit de răspuns, voi formula o altă contestaţie către Comisia Naţională de Etică şi Litigii a partidului. Eu ştiu că nu mi s-a retras sprijinul politic, ci BPJ a propus retragerea sprijinului, decizia finală aparţinând Consiliului de Coordonare Judeţean al PDL. Până la soluţionarea contestaţiei, această propunere, a retragerii sprijinului, este suspendată", a spus Mincă. Acesta a mai adăugat şi faptul că nu are nemulţumi

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

The Cure și twenty one pilots sunt headliners la Electric Castle 2026

HotNews acum o ora
Electric Castle anunță artiștii ce sunt cap de afiș pentru vara 2026: twenty one pilots și The Cure sunt confirmați pentru ediția ce va avea loc între 16 și 19 iulie, la Bonțida. Abonamentele sunt disponibile pe electriccastle.ro, la un preț special

Donald Trump a confirmat vizita lui Volodimir Zelenski la Casa Albă

Adevarul acum o ora
Donald Trump a confirmat, luni, că îl va primi pe Volodimir Zelenski la Casa Albă, la sfârşitul acestei săptămâni, în contextul intensificării atacurilor rusești asupra infrastructurii energetice a Ucrainei și al negocierilor privind sprijinul milit

Nicuşor Dan: Sunt două schimbări majore în documentul privind Strategia de apărare a ţării. Una se referă la războiul hibrid, iar cealaltă priveşte atacarea frontală a corupţiei / Cum vede preşedintele implicarea SRI

News.ro acum 13 ore
Preşedintele Nicuşor Dan a afirmat, referindu-se la stadiul aprobării unui document privind strategia naţională de apărare a ţării, că proiectul poate fi adoptat până pe 26 noiembrie, când se împlinesc şase luni de la investirea sa în funcţie. El a

Primăria Capitalei vrea să interzică peste 150.000 de vehicule în orele de vârf

Adevarul acum 2 ore
Mașinile de aprovizionare, curierat și salubrizare ar urma să fie interzise între anumite ore în Capitală, potrivit unei propuneri a primarului general interimar Stelian Bujduveanu.

Unde va fi întrerupt curentul electric, marți 14 octombrie 2025? Zonele afectate din județul Constanța

Ziua Constanta acum 14 ore
Rețele Electrice România a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților.„Acestea au loc când sunt necesare lucrări de mentenanță sau modernizări ale rețelei, situații în care sunt luate toate măsurile de si

Trump l-a numit pe Viktor Orban un lider fantastic: „Mulţi nu sunt de acord cu mine, dar eu sunt singurul care contează”

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Premierul ungar Viktor Orban este un lider fantastic, a declarat luni preşedintele american Donald Trump, la conferinţa de pace privind Fâşia Gaza, desfăşurată în staţiunea egipteană Sharm El-Sheikh,

Numerele private ale prim-ministrului australian şi ale lui Donald Trump Jr. au fost publicate pe un site web american / Nu se știe deocamdată cum au fost obținute informațiile

G4Media acum 55 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Numerele de telefon private ale mai multor personalităţi, printre care prim-ministrul australian şi Donald Trump Jr., au fost publicate pe un site web american, transmite canalul de știri BBC, citat

Tranzacţie fără precedent în România: Raiffeisen Bank semnează un acord de 1 miliard de euro cu compania de reasigurare Munich Re pentru o securitizare sintetică bazată pe un portofoliu de credite de retail

Ziarul Financiar acum 30 minute
Raiffeisen Bank a finalizat cu succes o tranzacţie de securitizare sintetică în valoare de 1 miliard de euro, realizată în parteneriat cu Munich Re, una dintre cele mai mari companii de reasigurare din lume. Operaţiunea este structurată pe un portof

Giurgiu - Patru persoane rănite în urma unui accident dintre o autoutilitară şi un microbuz - FOTO

News.ro acum 3 ore
Patru persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui accident rutier care s-a produs marţi dimineaţă, pe DN5, în afara localităţii Daia, din judeţul Giurgiu, fiind implicate o autoutilitară şi un microbuz de transport persoane.

Colonoscopii gratuite, la Spitalul „Victor Babeș” Timișoara

Timpolis acum o ora
Dr. Diana Nicoleta Popițiu. Foto: Spitalul „Victor Babeş” Timişoara Pe baza trimiterii de la medicul de familie, pacienţii beneficiază de colonoscopii gratuite, la Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie „Dr. Victor Babeș” Timișoara. Proce

Vremea

București
acum

13°
mar.

9°/15°
mie.

10°/13°
joi

10°/14°
vin.

9°/18°
Iasi
acum

12°
mar.

7°/13°
mie.

7°/12°
joi

8°/14°
vin.

6°/16°
Constanta
acum

12°
mar.

9°/13°
mie.

12°/15°
joi

12°/13°
vin.

14°/16°
Cluj-Napoca
acum

11°
mar.

6°/13°
mie.

6°/13°
joi

4°/13°
vin.

5°/14°
Timisoara
acum

12°
mar.

9°/16°
mie.

7°/14°
joi

9°/17°
vin.

9°/15°