Fără ocolişuri, consider că numirea lui Gavril Grebenişan la conducerea Spitalului Judeţean, care include acum şi Maternitatea, e nu doar raţională, ci şi singura pe care Ilie Bolojan o putea face fără a-şi compromite programul sanitar.
În infrastructura rutieră, primarul şi-a cam făcut temele pentru acest mandat (mai puţin parcările supraterane, unde i s-au pus tălpi de neînţeles). În termie a asigurat construirea cu fonduri UE a unui CET nou, iar în salubrizare a făcut ordine. Pentru stimularea economiei a creat un parc industrial, iar în agrement a început transformarea ştrandurilor în acvaparcuri. Singura incertitudine majoră din programul său rămăsese chestiunea spitalelor.
Mizând pe descentralizarea acestora (deşi putea să-l doară în cot, ca pe alţii), Bolojan a folosit relaţia cu fostul subaltern de la Secretariatul General al Guvernului, acum ministru al Sănătăţii, pentru a dota cele trei mari unităţi: Municipalul, Judeţeanul şi Maternitatea. Dar, cum nicio sculă nu face doi bani dacă nu se află în mâna meseriaşilor, iar doctorii pot fi puşi în valoare (când o au) doar într-un spital administrat riguros, ceea ce risca să răstoarne socotelile primarului era problema managerilor.
La Municipal, de la numirea lui Laurean Pop n-au fost scandaluri, fiindcă aici nu s-au înghesuit universitari cu titluri calpe, dar şi datorită viceprimarului Gheorghe Carp, fost director general. La Judeţean, şi mai ales la Maternitate opoziţia la schimbare a fost însă aprigă, atât din cauză că ambele sunt pline de "sorbonei", cât şi pentru că banii sunt mai mulţi.
Cred că nimeni n-a uitat felul în care la Judeţean s-au făcut contracte păguboase, şi nici cum la Maternitate secţiile deveniseră feudele celor care, împăunaţi cu ranguri mincinoase, nu dădeau socoteală nimănui. Nici pentru că bihorencele se obişnuiseră să nască în Ungaria şi nici măcar pentru cazu
