La o conferinţă susţinută recent la Sankt Petersburg astronomul rus Andrei Finkelstein, directorul Institutului de Astronomie Aplicată din cadrul Academiei Ruse de Ştiinţe, a precizat că extratereştrii există cu certitudine şi am putea obţine dovada incontestabilă a existenţei lor în viitorii 20 de ani, conform site-ului Space.com.
"Apariţia vieţii este o lege a naturii la fel de inevitabilă ca şi formarea atomilor. Există legi fundamentale ce se aplică la scara întregului Univers”, a declarat el în cadrul conferinţei, conform agenţiei ruse Interfax.
Ţinând cont de faptul că aceste legi fundamentale au permis apariţia şi evoluţia vieţii pe Pământ, ele au funcţionat şi funcţionează la fel şi în alte părţi ale Universului, stând la baza apariţiei unor alte specii inteligente.
Andrei Finkelstein a mai adus în sprijinul raţionamentelor sale faptul că în ultimii ani astronomii au descoperit numeroase exoplanete, mai mult de 1.000, iar unele dintre aceste planete au orbite în aşa-numitele "zone habitabile”, zone în care apa poate exista în stare lichidă - suficient de apropiate de steaua în jurul căreia gravitează pentru ca apa să nu îngheţe, dar şi suficient de îndepărtate pentru ca apa să nu se evapore. Omul de ştiinţă rus este convins că pe aceste planete există viaţă, dacă există şi apă.
Mai mult decât atât, el susţine că programele care îşi propun căutarea vieţii inteligente în Univers, aşa cum este celebrul SETI (Search for Extraterrestrial Intelligence) - o reţea mondială de radiotelescoape care încearcă să detecteze eventualele semnale radio emise de potenţiale civilizaţii extraterestre - vor reuşi contactul cu o astfel de civilizaţie în cel mult 20 de ani.
Pentru ca această predicţie curajoasă a savantului rus să se împlinească, este nevoie totuşi să coexiste o serie de condiţii: Trebuie să existe o planetă pe care să se afle o civili