Antrenorul Labradors Basketball Târgu-Mureş, Dragoş Curtifan, este unul dintre cei trei români care s-a numărat printre cei 110 participanţi la Mastermind Coaching Clinic. Acesta a fost organizat timp de cinci luni de Euroleague Basketball Institute. Ceilalţi sunt Marcel Ţenter (U Mobitelco BT Cluj) şi Tudor Costescu (BCM Piteşti), ei fiind primii absolvenţi din România ai Euroleague Basketball Institute.
Instruire cu tehnicieni celebri
Cei trei au participat la cursuri alături de antrenori veniţi de pe mai multe continente, urmărind cu interes pe unii dintre cei mai titraţi antrenori din Euroligă, Aito Garcia Reneses, Ettore Messina, Zeljko Obradovici şi Xavier Pascual. Acest curs a încheiat de fapt un ciclu de seminarii ”on line” (învăţământ la distanţă prin Internet). ”Aş dori în primul rând să menţionez că acest curs a fost cel mai bun curs de antrenori la care am participat până acum, atât din punct de vedere organizatoric, cât şi din punct de vedere al conţinutului. Ca şi concluzii din calitatea mea de preşedinte de club, subliniez că voi face tot posibilul ca şi în viitor antrenorii clubului să meargă la cât mai multe stagii de pregătire atât în ţară cât şi în străinătate. Clubul pe care îl reprezint şi-a încheiat primul ciclu de cinci ani atingându-şi toate obiectivele administrativ-organizatorice, reuşind în paralel să îşi creeze şi o infrastructură de invidiat”, a declarat Dragoş Curtifan la întoarcerea acasă.
Învăţăturile, puse în practică
După această experienţă, Labradors urmează să stabilească obiective mai îndrăzneţe, în care prioritatea absolută va fi formarea de jucători, începând de la vârste fragede. Dragoş Cutifan a adăugat că formarea jucătorilor de performanţă este strâns legată de calitatea antrenorilor de copii şi juniori, dar în acelaşi timp depinde şi de alţi factori care sunt foarte mult influenţaţi de cadrul gene