La declanşarea ofensivei pentru eliberarea Basarabiei şi a Bucovinei de Nord, majoritatea trupelor române, dar şi societatea românească nu erau deloc pregătite pentru un conflict de o asemnea proporţie. Memoriile ofiţerul de geniu Kiriţescu K. Vladimir stau mărturie acestui fapt. Mulţi considerau atunci că nici nu vor apuca să lupte şi pacea va fi semnată. Lucrurile au stat complet diferit. Iată deci o frântură de viaţă cotidiană din primele zile ale celui de-al Doilea Război Mondial.

„Duminică, 22 iunie 1941

La ora şase dimineaţa mă aflam într-un tramvai care circula din piaţa Buzeşti către Dinicu Golescu şi în jos, spre Cişmigiu. Urma să cobor la Sanatoriul Militar «Elena Heraclide» (anexă a Spitalului Militar Central, situată vizavi de fostul local al Clubului Sportiv al Armatei «Steaua», strada Virgiliu colţ cu Calea Plevnei - n.a.), unde eram internat din cauza unui accident suferit pe zonă lângă Huşi, încă înainte de sosirea medicilor sanatoriului. Plecasem în seara precedentă cu asentimentul tacit al sorei-şefe, pentru ca să-mi petrec noaptea acasă la mama mea, pe [strada] Doctor Felix, unde se afla şi soţia mea.

Înainte de a coborî din tramvai am observat un ziar desfăcut pe pupitrul de conducere al vatmanului şi, sub titlul ziarului, inserate cu litere mari, cuvintele: «OSTAŞI! ORDON TRECEŢI PRUTUL!»

Click aici pentru mai multe fotografii din Bucureşti în primele zile de mobilizare din 1941

Am înţeles dramaticul adevăr. Războiul a cărui fantomă se plimba prin Europa încă de la ocuparea Austriei, încă de la cedarea zonei sudiţilor, urmată de transformarea Cadrilaterului Bohemiei în protectorat german, războiul, care devenise un fapt oficial recunoscut de marile state europene după intrarea trupelor germane, succedate de cele sovietice, peste biata Polonie, acest război cu perspective înfiorătoare, care ne smulsese printr-un Ultimatum