Volumul lucrărilor în construcţii a scăzut, în primele cinci luni ale anului, cu 3% ca serie brută, comparativ cu perioada similară din 2010, în timp ce în luna mai diminuarea a fost de 16%, faţă de aprilie, relevă datele provizorii publicate miercuri de Institutul Naţional de Statistică (INS).
Potrivit sursei citate, în luna mai 2011, volumul lucrărilor de construcţii (serie brută) a crescut faţă de luna anterioară cu 16%, creştere evidenţiată pe toate elementele de structură, astfel: lucrări de întreţinere şi reparaţii curente (+19,4%), lucrări de reparaţii capitale (+18,9%) şi lucrări de construcţii noi (+14,2%). Din punct de vedere al tipului de obiecte de construcţii, creşteri s-au înregistrat la construcţiile inginereşti (+16,7%), la clădirile rezidenţiale(+15,4%) şi la clădirile nerezidenţiale (+15,1%).
Volumul lucrărilor de construcţii, ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, a înregistrat o creştere în luna mai a.c., comparativ cu aprilie 2011, a înregistrat o creştere cu 2,9%. Pe elemente de structură, la lucrările de construcţii noi s-a înregistrat o creştere cu 2,1%, în timp ce lucrările de întreţinere şi reparaţii curente şi lucrările de reparaţii capitale, au scăzut cu 1,3%, respectiv cu 0,8%. În aceeaşi categorie ajustată, volumul lucrărilor de construcţii a crescut, în mai, la clădirile rezidenţiale cu 9%, iar la construcţiile inginereşti şi la clădirile nerezidenţiale s-au înregistrat scăderi cu 0,8%, respectiv cu 0,4%.
În intervalul 1 ianuarie - 31 mai 2011, comparativ cu perioada similară din anul anterior, volumul lucrărilor de construcţii, ca serie brută, a scăzut cu 3 procente. Pe elemente de structură s-au înregistrat scăderi la: lucrările de construcţii noi (-6,4%) şi la lucrările de întreţinere şi reparaţii curente (-6,1%). La polul opus, lucrările de reparaţii cap