Federaţia Naţională a Sindicatelor din Agricultură, Alimentaţie, Tutun, Domenii şi Servicii Conexe (Agrostar) i-a solicitat ministrului agriculturii, Valeriu Tabără, să plece de la conducerea ministerului, „dacă nu poate să facă nimic pentru agricultori”, potrivit Agerpres.
'Toate intervenţiile publice ale domnului ministru Tabără se rezumă la faptul că ministerul nu poate să facă nimic. România are nevoie de un ministru al agriculturii care să se implice şi să ajute la valorificarea potenţialului pe care ţara noastră îl are”, a declarat preşedintele Agrostar, Niculae Ştefan.
Acesta mai reclamă și faptul că ministrul agriculturii trebuie să aibă ca prioritate echilibrarea balanței comerciale, în condițiile în care România exportă materii prime la preţuri mici şi importă produse finite scumpe, iar piaţa este dominată de produse din import.
Agrostar îi reaminteşte ministrului Tabără că instituţia pe care o conduce se ocupă de politici agricole şi poate crea cadrul legal pentru funcţionarea organizaţiilor de profil.
„ În cazul grupurilor de producători, MADR poate stimula consolidarea acestora printr-un buget multianual care să cuprindă programe de investiţii pentru grupurile de producători. Tot MADR poate să simplifice legislaţia pentru grupurile de producători, în prezent perioada de evaluare şi aprobare durând circa cinci luni”, mai spune federatia în comunicatul remis Agerpres.
Potrivit Agrostar, suprafața irigată a ajuns în 2011 la 70.000 de hectare, de la 470.000 de hectare, în 2008. „Ministerul Agriculturii trebuie să se implice în reducerea costurilor cu energia pentru această activitate, lucru care nu s-a întâmplat”, susține federatia.
Sindicatele mai acuză și situația dezorganizată a institutelor de cercetare și „sărăcia cruntă” în care se zbat angajații din acestea, cu salarii cuprinse între 500 și 1.000 de lei.
@