Mesajul a fost trimis. Multumesc!

China şi cărbunii ei, obstacole neaşteptate în calea încălzirii climatice

Publicat in Capital, miercuri 6 iulie 2011 ·

Explozia consumului de cărbuni în China a avut ca rezultat - în mod paradoxal - o încetinire temporară a încălzirii climatice, potrivit unui studiu fino-american, publicat în revista americană Proceedings of the National Academy of Sciences (PNAS).

Sulful degajat de combustia cărbunilor tinde să blocheze razele soarelui. Astfel, prezenţa sulfului a compensat în cursul ultimului deceniu creşterea concentraţiei de gaz carbonic, principalul responsabil de reîncălzirea climatică, afirmă profesorul Robert Kaufmann de la Universitatea din Boston.

Or, între 2003 şi 2007, consumul mondial de cărbuni a crescut cu 26 %, China singură fiind responsabilă de trei sferturi din această majorare.

Potrivit profesorului Kaufmann, acelaşi fenomen a fost constatat în anii de expansiune economică de după 1945, când consumul de cărbuni a explodat în ţările occidentale şi în Japonia. “Emisiile de sulf au crescut foarte rapid, compensând în mare parte efectul de seră al gazelor”, a explicat el.

Când ţările occidentale au început să combată poluarea de către sulf în anii 1970, temperatura mondială a reînceput să crească. În prezent, China ia măsuri ecologice ca instalarea dispozitivelor de epurare în centralele sale cu cărbuni.

“Se constată că temperaturile încep să crească din nou. Aceasta a fost situaţia în 2009 şi în 2010 şi măsurile luate de China sunt - poate – explicaţia”, a estimat cercetătorul, al cărui studiu este scris în colaborare cu Michale Mann, membru al Grupului de experţi ai ONU în domeniul evoluţiei climatului (GIEC).

Concluziile studiului permit combaterea unui argument al climato-scepticilor care estimează că temperatura mondială nu a variat între 1998 şi 2008, în timp ce în anii 2005 şi 2010 temperaturile au fost cele mai ridicate înregistrate vreodată pe suprafaţa Pământului.

Profesorul Kaufmann nu

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

George Simion, ales vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR)

Ziua Constanta acum 9 minute
George Simion, a anunțat, marți, că a fost ales vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR). „Am fost ales azi în calitate de vicepreședinte al European Conservatives and Reformists Party, lucru care ne va înlesni mu

Nicuşor Dan: Reorganizarea administrativ-teritorială nu se face în sedii de partid

Mediafax acum 26 minute
Edilul arată că reorganizarea teritorială este un subiect extrem de serios care trebuie abordat cu specialişti şi numai pe baza unor studii fundamentate. „Este esenţial să ne bazăm pe lucruri concrete înainte de a desemna pe cineva pentru a face ace

Termenele pentru Casa Verde Fotovoltaice, prelungite după problemele cu instalatorii „ţepari"

Mediafax acum 3 ore
Ministrul mediului, apelor şi pădurilor, Mircea Fechet, a semnat marţi proiectul de modificare a Ghidului de finanţare pentru Programul Casa Verde Fotovoltaice 2023, pentru a veni în sprijinul cetăţenilor care beneficiază de acest program. Proiectul

Ziua Culturii Naţionale la Biblioteca Bucovinei

Crai Nou acum 44 minute
Miercuri, 15 ianuarie a.c., de Ziua Culturii Naţionale, la Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”, în Sala de Artă „Elena Greculesi”, cu începere de la ora 11:30, vor avea loc conferinţe despre poetul naţional Mihai Eminescu: „Mihai Eminescu – 175. Lect

MApN: România participă din acest an la 3 din cele 8 grupuri de luptă ale NATO de pe Flancul Estic

Mediafax acum o ora
Armata României participă, din ianuarie 2025, la trei din cele opt grupuri de luptă ale NATO de pe Flancul Estic. Este vorba de grupuri de luptă din Slovacia, Bulgaria şi Polonia.

VIDEO Primele imagini cu bărbatul care a furat trei picioare amputate de la Spitalul Cantacuzino. Filmul evenimentelor prezentat de managerul unității medicale

HotNews acum 47 minute
Polițiștii îl caută în continuare pe bărbatul care a sustras trei picioare care au fost amputate dintr-o anexă a Spitalului Cantacuzino din Capitală. Între timp, trei anchete au fost deschise în acest caz. Potrivit unor surse din anchetă, este o che

Fum la o clădire administrativă din cadrul centralei nucleare de la Cernavodă

Mediafax acum 20 minute
La faţa locului au fost alocate patru autospeciale de stingere cu apă şi spumă şi o ambulanţă SMURD. „Este important de precizat că securitatea celor două reactoare nucleare nu este pusă în pericol. În acest moment, nu există riscuri pentru angajaţi

USR cere controale în centrele în care sunt copii cu dizabilităţi

Mediafax acum o ora
Solicitarea survine după ce, în patru centre din Târgu Mureş, Centrul de Resurse Juridice a reclamat mai multe nereguli. „Sunt peste 10.000 de copii pentru care s-a luat măsura plasamentului în centre rezidenţiale, din care circa 2.800 sunt copii cu

Rata inflației a încheiat 2024 cu 5,14%

Wall-Street.ro acum 11 minute
Rata anuală a inflaţiei a urcat, în luna decembrie 2024, la 5,14%, de la 5,11% în noiembrie, în condiţiile în care mărfurile alimentare s-au scumpit cu 5,09%, cele nealimentare cu 4,38%, iar serviciile cu 7,10%, potrivit datelor publicate de Institu

Daniil Medvedev, triplu finalist la Australian Open, calificare dificilă în turul doi. El a avut nevoie de cinci seturi pentru a trece de un jucător de pe locul 418 ATP

News.ro acum 3 ore
Tenismanul rus Daniil Medvedev, favorit numărul 5 şi triplu finalist la Australian Open, s-a calificat, marţi, cu dificultate în turul doi la Melbourne. Medvedev (28 de ani) l-a învins, scor 6-2, 4-6, 3-6, 6-1, 6-2, pe thailandezul Kasidit Samrej. l

Vremea

București
acum

mar.

-1°/3°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/4°
vin.

-1°/5°
Iasi
acum

mar.

-2°/2°
mie.

-3°/3°
joi

-2°/2°
vin.

1°/4°
Constanta
acum

mar.

1°/2°
mie.

-1°/3°
joi

-0°/4°
vin.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

mar.

-5°/1°
mie.

-5°/-1°
joi

-6°/-0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

mar.

-3°/2°
mie.

-2°/1°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°