Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Năstase despre susţinerea lui Oprescu de către USL: La acest moment aşa pare

Publicat in Cotidianul, miercuri 6 iulie 2011 ·

Preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Adrian Năstase, a declarat, marţi seara, la B1 TV, întrebat dacă Uniunea Social Liberală îl va susţine pe Sorin Oprescu la Primăria Capitalei, că, "la acest moment aşa pare".

"La acest moment aşa pare (USL îl va susţine pe Sorin Oprescu la Primăria Capitalei - n.r.). Nu e vorba doar de votul pentru primarul general, este vorba despre votul pentru primarii de sector, de consilieri, este vorba de mesajul pe care-l dăm în ţară, nu numai în Bucureşti. Sunt o mulţime de lucruri care se leagă. (...) PSD pe care l-am condus eu nu a avut niciodată în sondaje 60% cât are opoziţia unită astăzi", a afirmat Adrian Năstase.

În ceea ce priveşte un candidat social-democrat la Primăria Generală, Adrian Năstase a precizat că "PSD va avea un candidat propriu sau va susţine pe cineva". Potrivit acestuia, noua echipă care coordonează Organizaţia PSD Bucureşti trebuie "să pregătească o deschidere mai mare a partidului".

"În Bucureşti sunt două milioane de locuitori, între care avem nişte nuclee active de o mie de oameni în fiecare sector şi este nevoie de o echipă de lideri care să pregătească o deschidere mai mare a partidului. Asta nu înseamnă că Vanghelie nu are zona lui de competenţă. (...) Eu cred că trebuie gândite soluţii dacă vrem să câştigăm alegerile", a subliniat liderul CN al PSD.

În ceea ce priveşte candidatul USL pentru alegerile prezidenţiale, fostul premier a afirmat că, "deocamdată, candidatul Uniunii este Crin Antonescu". "El, după părerea mea, are nenumărate calităţi. Problema noastră principală este primul ministrul şi guvernul", a spus Adrian Năstase.

El a precizat că nu mai este interesat de funcţia de premier, adăugând, zâmbind, că a fost "cel mai bun prim-ministru".

Preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Adrian Năstase, a declarat, marţi seara, la B1 TV, întrebat dacă Uniunea Social Li

Articolul in Cotidianul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Antrenorul își condamnă jucătorii, după CFR Cluj - Unirea Slobozia: „Am făcut două cadouri”

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Jean Vlădoiu, antrenorul secund de la Unirea Slobozia, a tras concluziile, după ce , scor 1-2, în prima etapă din Superliga. - Christ Afalna, atacant Slobozia

VIDEO Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit lângă Londra

HotNews acum 8 ore
O aeronavă de mici dimensiuni s-a prăbușit la Aeroportul Southend din Londra, pe coasta de sud-est a Angliei, conform anunțului făcut duminică de poliție, relatează Reuters. „Rămânem la locul unui incident grav pe Aeroportul Southend”, a declarat po

Informări publice - 14 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 2 ore
Adolf Fazakas anunţă obţinerea A.C. Nr. 78/27.06.2025, începerea lucrărilor de construcţie şi împrejmuire casă Str. Venus, Nr. 14, loc. Săcele, jud. Braşov, CF 117.032. Tel: 0754514304. *** S.C. Maurer Villas S.R.L., în calitate de titulară, anunţă

UPDATE. Știri Constanța VIDEO. UPDATE. Minor de 14 ani dispărut în apele Dunării lângă Hârșova. A fost declarat decedat

Ziua Constanta acum 11 ore
Astăzi, 13 iulie 2025, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea au fost sesizați, prin apel la numărul 112, despre un copil care a dispărut în Dunăre. Potrivit ISU, minorul în vârstă de aproximativ 14 ani a disp

Comisia Europeană va prelungi suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

Ziua Constanta acum 10 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oțel și aluminiu, în timp ce UE caută un acord pentru a evita o taxă de 30% pe toate produsele sale,

Taxe vamale: Meloni avertizează cu privire la un „război comercial în Occident”

News.ro acum 7 ore
Prim-ministrul italian Giorgia Meloni a avertizat duminică asupra perspectivei unui „război comercial în Occident”, la o zi după anunţurile lui Donald Trump privind impunerea unor taxe vamale de 30% asupra produselor din Uniunea Europeană (UE), rela

Marius Tucă Show începe luni, 14 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Victor Ponta

Gandul acum 7 ore
Invitatul zilei este Victor Ponta, fost premier al României. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Un raport al Senatului SUA arată că tentativa de asasinare a lui Trump a avut loc după o mai multe greşeli ale Serviciului Secret

G4Media acum 8 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un raport al Senatului SUA publicat duminică arată că o „cascadă” de greşeli a permis unui atacator să tragă asupra lui Donald Trump în timpul unui miting electoral anul trecut şi critică politica di

LIVE DE LA 19:00 Lech Poznan - Legia Varșovia, în Supercupă » Edi Iordănescu luptă pentru primul trofeu în Polonia

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
Legia Varșovia, echipa pregătită de Edi Iordănescu (47 de ani), joacă în această seară, de la ora 19:00, într-un meci cu trofeul pe masă, în Supercupa Poloniei, contra celor de la Lech Poznan. Meciul va fi transmis în format liveTEXT pe GSP.ro.

FOTO Incendiu în Adamclisi, județul Constanța! O victimă cu arsuri transportată la spital

Ziua Constanta acum 6 ore
Un incendiu a izbucnit astăzi, 13 iulie 2025, în localitatea Adamclisi, județul Constanța. Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea au fost alertați prin apel la numărul 112 pentru stingerea incendiului. Potrivi

Vremea

București
acum

19°
lun.

19°/37°
mar.

23°/36°
mie.

22°/35°
joi

22°/31°
Iasi
acum

18°
lun.

18°/35°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
joi

19°/29°
Constanta
acum

19°
lun.

19°/32°
mar.

22°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

16°
lun.

16°/31°
mar.

19°/31°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
Timisoara
acum

20°
lun.

20°/35°
mar.

21°/35°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°