Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un arădean a intrat în Cartea Recordurilor

Publicat in Adevarul, joi 7 iulie 2011 ·

Sorin Mîneran are 21 de ani şi este student în anul trei la Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport a Universităţii „Aurel Vlaicu”. Tânărul este din Ineu şi a alergat în 14 zile aproape 3.100 de kilometri, într-o ştafetă formată din 15 atleţi.

Sorin Mîneran are 21 de ani, iar de curând a intrat în Cartea Recordurilor după ce a reuşit în doar 14 zile să alerge aproape 3.100 de kilometri. Dragostea pentru atletism a căpătat-o încă de copil.

Un accident care părea să-i schimbe radical viaţa, i-a dat putere de muncă, iar astăzi un oraş întreg îl apreciază. Sorin a fost lovit în picior de un cal, perioadă în care cunoscuţii şi prietenii puteau jura că tânărul nu va mai putea să alerge vreodată. Cu toate acestea, primul record pe care l-a doborât a fost la puţin timp după incident, atunci când a parcurs în doar zece minute, trei kilometri.

„În anul 2005 am participat pentru prima oară la un campionat naţional, pe care am reuşit să-l câştig, la categoria juniori. Au urmat mai apoi ani grei de muncă şi ore lungi de antrenamente. Toate însă s-au concretizat în performanţe”, a explicat Sorin Mîneran.

A alergat non-stop

Tânărul este student în anul trei la Universitatea „Aurel Vlaicu” şi a intrat în Cartea Recordurilor, după ce, împreună cu echipa de ştafetă din care a făcut parte, a alergat la o cursă de 3.096 kilometri, care s-a desfăşurat timp de 14 zile. „Cursa la care am participat a fost formată din 15 atleţi şi a avut loc pe teritoriul ţării, în perioada septembrie-octombrie 2009. Timp de 14 zile am alergat non stop, un tur al ţării”, a explicat atletul arădean care le mulţumeşte profesorilor care i-au descoperit talentul, l-au încurajat şi antrenat. „Elevul nostru a alergat în medie 28-30 de kilometri pe zi, încontinuu. Dacă în cele 14 zile ar fi scăpat ştafeta sau s-ar fi oprit, cu siguranţă ar fi pierdut recordul. Pentru Sorin, aceast

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum o ora
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum o ora
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum o ora
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum o ora
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum o ora
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 3 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 7 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum o ora
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

Ilie Bolojan spune că doar 35% dintre proiectele programului Anghel Saligny ar urma să continue: „Am cheltuit mai mult decât ne-am angajat”

Adevarul acum 4 ore
Premierul Ilie Bolojan a explicat că doar 35% dintre proiectele pe Anghel Saligny ar urma să continue în acest an. Autoritățile și constructorii au fost anunțați să-și pună lucrările în siguranță.

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

Vremea

București
acum

25°
mar.

22°/41°
mie.

23°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/42°
Iasi
acum

23°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/34°
vin.

19°/36°
Constanta
acum

24°
mar.

22°/34°
mie.

23°/26°
joi

24°/28°
vin.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

23°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

24°
mar.

17°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/38°