Mamă ce mi-a mai plăcut lupta asta a Guvernului cu munca „la negru". Şi ce s-a mai urcat premierul nostru pe un cal alb şi a retezat capul balaurului mai ceva ca Sfântul Gheorghe.

Şi cum a mai dat el, drăguţul de prim-ministru, cu munca asta la negru de pământ, de au sărit vreo juma' de milion de contracte de muncă din economia subterană. Ce mai, jos cu basca pentru treaba asta, de s-a ridicat un nor de praf mai ceva ca ăla radioactiv de la Fukushima.

Ce nu am înţeles a fost mesajul păsăresc cu legătura între înregistrarea acestor sute de mii de contracte de muncă cu ieşirea din recesiune. Las-o jos, don' profesor de Constituţie, că prea măcăne. Pot să înţeleg că un papagal miaună, că a învăţat „limbi străine", dar abureala asta cu relansarea economiei prea începe să transpire al dracu' în portofelele prostimii. Mai ales că este repetată pentru toţi panglicarii prezenţi la fiecare microctitorie făcută pe bani publici, adunaţi de la aceeaşi prostime.

Punem pariu că, dacă nu s-ar fi introdus pedeapsa cu închisoarea pentru angajator şi angajat, toată această performanţă era un mare fâs? Sau să sperăm că, în sfârşit, Guvernul a aflat că frica păzeşte pepenii?? Problema este că totul s-a rezumat doar la acest mic segment din toată economia. De ce nu s-au adoptat măsuri la fel de dure pentru restul domeniilor sensibile evaziunii fiscale şi corupţiei? De ce corupţia este tratată mai blând? O fi existând vreun risc să fie decimată cea mai „cinstită" forţă formată din aleşi şi ştabi numiţi exclusiv pe criterii politice, în fruntea instituţiilor publice?

Nu spun că eradicarea muncii „la negru" nu este o decizie care se impunea, ba dimpotrivă. Dar încasarea a câteva sute de milioane de lei la bugetul de stat, în urma acestor contracte de muncă, scoase la lumină, comparativ cu sutele de miliarde de lei care se scurg în continuare în buzunarele unor