Cea de-a 46-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film de la Kalovy Vary, Cehia, se va încheia în acest week-end, mai exact sâmbătă, 9 iulie, la finalul unui program extrem de variat în care vor rula nu mai puţin de 180 de pelicule în diversele secţiuni competiţionale sau în afara competiţiei. Anul acesta, România a fost reprezentată de patru pelicule proiectate până la 5 iulie în cadrul a patru categorii: „Bună! Ce faci?” (foto), în regia lui Alexandru Maftei (secţiunea „Zece regizori europeni în ochii Variety”), „Colivia”, regizat de Adrian Sitaru (secţiunea „Festivalul de scurtmetraj Praga prezintă”), „Apele tac”, în regia Ancăi Miruna Lăzărescu, şi „Draft7” de Luiza Pârvu (secţiunea „Fresh Selection”).
Dacă la începutul festivalului actriţa Judy Dench a fost onorată cu Globul de Cristal pentru contribuţia deosebită adusă cinematografiei mondiale, în închiderea evenimentului va fi rândul actorului, regizorului şi scenaristului John Turturro să primească Premiul Preşedintelui Festivalului. Turturro va asista cu această ocazie şi la premiera mondială a celului mai nou film al său, „Somewhere Tonight”. Nu în ultimul rând, actorul John Malkovich a revenit la Kalovy Vary, după ce în 2009 a primit un Glob de Cristal pentru întreaga carieră, pentru a-şi prezenta o colecţie neconvenţională de haine bărbăteşti intitulată „Technobohemian”. Hainele vor fi prezentate în cadrul festivalului de actori cehi care se vor transforma cu acest prilej în manechini.
Cea de-a 46-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film de la Kalovy Vary, Cehia, se va încheia în acest week-end, mai exact sâmbătă, 9 iulie, la finalul unui program extrem de variat în care vor rula nu mai puţin de 180 de pelicule în diversele secţiuni competiţionale sau în afara competiţiei. Anul acesta, România a fost reprezentată de patru pelicule proiectate până la 5 iulie în cadrul