A trecut ceva timp de când preşedintele Traian Băsescu a vorbit despre „trădarea" fostului suveran şi l-a invocat pe mareşalul Antonescu, susţinând că şi el ar fi ordonat în 1941 ostaşilor români să treacă Prutul. Scandalul intern a luat proporţii internaţionale în momentul în care MAE al Federaţiei Ruse a declarat că "astfel de bravade neruşinate, ce îndreptăţesc agresiunea fascistă şi profanează memoria a milioane de victime ale fascismului, sunt inadmisibile".

Cuvintele prin care preşedintele l-a tratat pe fostul suveran nu cereau decât puţine cuvinte: ignoranţă istorică şi lipsa civilităţii. Pasiunile politice şi personalizarea excesivă au umflat însă comentariile şi au redus la minimum miza cazului. Un „filosof" a ajuns să identifice ca mare problemă faptul că declaraţiile preşedintelui au „reuşit să pună într-o situaţie imposibilă câţiva oameni care îi sunt sincer fideli".

Or, toate acestea reprezintă nimicuri faţă de faptul că MAE rus îşi permite să vorbească astăzi despre „bravadele neruşinate" ale preşedintelui român cu privire la ce s-a întâmplat în 1941. Ministerul Afacerilor de Externe român a dat o replică defensivă. La fel a arătat şi „apărarea" dlui Traian Băsescu. Chiar este o temă dificilă să explici de ce România a hotărât să lupte împotriva Uniunii Sovietice?

La nivel internaţional, vinovăţiile pentru declanşarea Marelui Război au fost asumate politic. Acum doi ani, o rezoluţie a OSCE, iniţiată de Lituania şi Slovenia, a pus pe acelaşi plan responsabilitatea Germanei naziste şi a Uniunii Sovietice în izbucnirea celui de-Al Doilea Război Mondial. Documentul propus de Lituania şi Slovenia şi adoptat de Organizaţie la 3 iulie 2009 indica Pactul Ribbentrop-Molotov ca adevăratul precursor al conflagraţiei. Cu alte cuvinte, URSS a participat la declanşarea Marelui Măcel. Şi atunci a protestat MAE rus, iarăşi a fluturat tema antifascis