Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum scoţi profit din investiţia în tablouri?

Publicat in Adevarul, joi 7 iulie 2011 ·

Randamente peste bursă, imobiliare şi inflaţie şi o strălucire mai mare decât cea a aurului. În ultimul an şi jumătate, arta s-a dovedit a fi cea mai bună investiţie. Piaţa românească de artă a avut o ascensiune spectaculoasă în perioada de criză. Anul trecut, vânzările au crescut cu 124%, iar indicele de artă a urcat cu 40%.

Nicolae Grigorescu - „Ţărăncuţă cu fuior pe cale". Preţ de pornire: 100.000 de euro. Şase din cei 170 de participanţi licitează cu îndârjire. După nici patru minute, preţul depăşeşte 200.000 de euro şi doar doi participanţi rămân în joc. Sala freamătă, semn că finalul licitaţiei este aproape. Tabloul ajunge la 250.000 de euro, dar nimeni nu are curajul să meargă mai departe. O dată, de două ori, de trei ori, adjudecat! În ropote de aplauze, este anunţat câştigătorul celui mai scump tablou expus la Licitaţia de Vară a Casei Artmark, desfăşurată la mijlocul lunii iunie. Lucrarea a fost achiziţionată, prin telefon, de misteriosul client cu numărul 501, iar vânzarea intră pe cea de-a doua poziţie în topul celor mai importante opere de artă din România.

Pe prima poziţie se află tot un tablou de Grigorescu „Ţărăncuţă odihnindu-se" cumpărat cu 270.000 de euro în primăvara acestui an. Sunt cele mai mari valori înregistrate pe o piaţă aflată într-un stadiu incipient de dezvoltare, unde doar aproximativ 1.000 de investitori împătimiţi realizează cel puţin o tranzacţie de cumpărare sau vânzare în decursul unui an.

O piaţă care totuşi a avut o creştere spectaculoasă chiar şi în perioada de criză economică. Iar cifrele ne dau dreptate. Indicele pieţei româneşti de artă, care include peste 100 de artişti de patrimoniu şi contemporani, a înregistrat un randament mediu de 40%, calculat în euro. În comparaţie, principalul indice bursier BET a urcat cu 12,3%, aurul a crescut cu 38%, iar euro s-a apreciat cu aproximativ 1,4% în raport cu leu

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Taxă nouă pentru românii care vor să viziteze SUA / 250 de dolari pentru „taxa de integritate a vizei”

G4Media acum 43 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Statele Unite vor impune vizitatorilor străini să plătească o nouă „taxă de integritate a vizei” de cel puţin 250 de dolari, care se va adăuga la costurile existente pentru solicitarea vizei, conform

Ministrul român de Externe, Oana Ţoiu, face marţi o vizită de lucru în Republica Moldova / Va fi primită de Maia Sandu / Primarul Chişinăului ameninţă că o dă în judecată

G4Media acum 16 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Şefa diplomaţiei române, Oana Ţoiu, efectuează, marţi, o vizită de lucru în Republica Moldova la invitaţia omologului său de la Chişinău, Mihai Popşoi, alături de care va susţine o conferinţă de pres

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 8 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Administraţia Trump a publicat dosarele FBI referitoare la Martin Luther King, în ciuda opoziţiei familiei sale

News.ro acum 5 ore
Administraţia Trump a publicat documentele referitoare la supravegherea de către FBI a lui Martin Luther King Jr., în ciuda opoziţiei familiei laureatului Nobel pentru pace şi a grupului pentru drepturile civile pe care acesta l-a condus până la asa

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 8 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 7 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Sesizarea AUR privind Legea „austerității”, pe masa judecătorilor de la CCR

HotNews acum 14 minute
Curtea Constituțională a României discută, marți, sesizarea AUR în legătură cu Legea „austerității”, adoptată prin angajarea răspunderii Executivului. AUR susține că „este o lege toxică, profund nedreaptă și profund neconstituțională, care reprezint

Un avion de linie a evitat la limită coliziunea cu un bombardier B-52 în Dakota de Nord / Pilotul a cerut scuze pasagerilor: „Probabil aţi văzut genul de avion care venea spre noi. Nimeni nu ne-a spus despre el”

G4Media acum 16 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Mai multe anchete au fost deschise în SUA, în special de către autoritatea americană de aviaţie civilă (FAA), după ce un avion de linie Delta operat de compania aeriană SkyWest a evitat la limită o c

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 7 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 13 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Vremea

București
acum

23°
mar.

22°/40°
mie.

24°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/41°
Iasi
acum

22°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/36°
vin.

20°/38°
Constanta
acum

22°
mar.

22°/37°
mie.

23°/27°
joi

24°/28°
vin.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

22°
mar.

21°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/39°