Rectorul Universităţii Naţionale de Educaţie Fizică şi Sport din Bucureşti, Viorel Cojocaru, i-a acordat, joi, titlul de Doctor Honoris Causa antrenorului coordonator al lotului feminin de gimnastică, Octavian Bellu, într-o festivitate urmărită de numeroase personalităţi din învăţământ şi sport, informează Mediafax.
Absolvent al Institutului de Educaţie Fizică şi Sport (IEFS), actualul UNEFS, promoţia 1974, Bellu a fost vizibil emoţionat când i s-a acordat titlul academic.
"În astfel de momente ar fi trebuit să am pregătit un discurs memorabil. Voi fi însă mai prozaic. Mulţumesc rectorului Universităţii UNEFS, membrilor senatului, actualilor şi foştilor mei profesori, colegilor, Federaţiei Române de Gimnastică, gimnastelor şi lui Dumnezeu. Pe undeva, eu am rămas acelaşi profesor de la Valea Călugărească. Acum, la 60 de ani, primesc acest titlu cu senzaţia că n-am făcut destul, mai ales în ceea ce priveşte partea didactică. Nu-mi imaginam că voi ajunge coleg cu foştii mei profesori", a spus Bellu.
Octavian Bellu consideră că încă mai poate face multe pentru sportul românesc. "Cred că acest titlu nu este egal cu cel care se dă la premiile Oscar, mă refer la cel care se dă când nu ai luat premii Oscar pe parcursul unei vieţi şi primeşti pentru întreaga cariera. Cred că mai am multe de făcut în sport. Eu nu mi-am făcut decât datoria, restul au făcut alţii. În cariera mea, n-au fost numai succese, au fost şi insuccese, dar dacă tragi o linie sunt totuşi mai mult succese", a mai spus el.
Antrenorul coordonator al lotului feminin de gimnastică şi-a reamintit de perioada după absolvirea IEFS-ului, atunci când a predat, pentru patru ani, la Valea Călugărească. "Idealul meu la Valea Călugărească era să fac dintr-o sală de clasă o sală de sport, dintr-un câmp mai puţin adecvat activităţilor sportive, un stadion. Aveam nişte obiective imediate, le-am rea