The Man With The Sax și Compania 7 se vor număra printre invitații speciali ai trupei la concertul umanitar ce va avea loc sâmbăta, 9 iulie, în Jukebox Venue.
Concertul susținut de trupa Taxi, are ca scop susținerea și ajutarea copilului Călin Ungureanu, care sufera de o gravă boală de inimă.
DAX, cunoscut si sub numele The Man With The Sax, prieten și vechi colaborator al trupei (a orchestrat și produs „Stelele care cad”) și-a anunțat participarea la concert, mai ales că The Man With The Sax a trecut recent printr-o operație dificilă. Și el a fost susținut, la randul lui, de colegii din showbiz.
Compania 7 se pregătește să reinterpreteze, în concertul din Jukebox Venue, piesa „Cele doua cuvinte”, după ce a realizat propriul remake al videoclipului. Biletele s-au pus în vânzare în Rețeaua Eventim (magazinele Germanos, Orange, Vodafone, Domo, librariile Humanitas și Cărturești, și online pe www.eventim.ro).
Prețul unui bilet este de 35 de lei, întreaga sumă strânsă urmând să fie donată pentru operația lui Călin.