Aubrey De Grey, gerontolog şi director ştiinţific la o fundaţie care se ocupă cu cercetări asupra longevităţii, susţine că doctorii vor avea, în curând, instrumentele necesare pentru ”vindecarea” bătrâneţii. Acest lucru se va realiza prin vindecarea tuturor bolilor şi lungirea vieţii pe timp nedeterminat. ”Aş fi de părere că avem şanse 50/50 să controlăm medical îmbătrânirea, în următorii 25 de ani”, a declarat medicul britanic. Acesta mai argumentează că va veni o vreme când oamenii vor merge la doctor periodic, pentru întreţinere, care va include terapii genetice, terapii cu celule stem, stimularea imunităţii şi o serie de alte tehnici medicale avansate, destinate să-i păstreze în formă.
Aubrey De Grey descrie bătrâneţea ca pe o acumulare pe întreg parcursul vieţii de diverse tipuri de alterări moleculare şi celulare în corp. Cu câtă vreme şi cât de repede va creşte speranţa de viaţă, este o problemă dezbătută pe larg în prezent, însă tendinţa este clară. În fiecare an se adaugă la speranţa de viaţă trei luni, în medie, iar experţii apreciază că pe glob vor exista un milion de centenari în 2030. Cea mai bătrână persoană din lume, înregistrată până în prezent, a murit la 122 de ani şi în Japonia existau peste 44.000 de centenari în 2010. Doctorul De Grey împarte tipurile de degradare produse de îmbătrânire în şapte mari categorii, pentru care s-ar putea dezvolta tehnici reparatorii, dacă ideea lui privind ”întreţinerea” tinereţii va deveni realitate. Terapia cu celule stem este parte a acestui proces, fiind destinată să repare un anumit tip de degradare, pierderea de celule, atunci când acestea mor şi nu sunt înlocuite automat. Procedeul se află acum în teste clinice pe oameni. Afecţiunile cardiovasculare sunt cauza principală a deceselor legate de vârstă, iar cercetătorii mai au totuşi un drum lung de parcurs până să ofere remedii. Doctorul De Grey este d