Cine a avut de câştigat şi cine de pierdut în urma scandalurilor Csibi Barna, reprezentanţa Ţinutului Secuiesc la Bruxelles, regiuni pentru toţi, minus secui? Absolut nimeni nu a câştigat: toţi am pierdut.

Atmosfera pozitivă a coabitării noastre, singura realizare notabilă a regimurilor noastre politice de după 1996, s-a deteriorat brusc în ultimele săptămâni, din cauza naţionalismului de ambele părţi, şi actelor unilaterale ale lui Laszlo Tokes şi Traian Băsescu - nu deschizi ambasade şi nu reorganizezi teritorii care implică şi pe alţii fără să te consulţi cu ei. Traian Băsescu se crede amic cu Viktor Orban: şi e adevărat că Ungaria ne-a susţinut loial în chestiunea cu Schengenul. Problema e că prietenia lui Orban are limite. Premierul maghiar a continuat şi continuă să-i sprijine pe radicalii maghiari contra UDMR. Ce va ieşi de aici vom vedea.

Deci situaţia nu e rezolvată. Şi cum am exprimat şi eu rezerve faţă de şantajul UDMR cu legea minorităţilor naţionale, aş vrea să mă explic şi să explic tuturor care sunt alternativele rezolvării durabile a conflictului româno-maghiar. Dincolo de hărţuirile politice de fiecare zi, nu există multe modele de coabitare care să funcţioneze, iar eficienţa lor depinde de coerenţa lor internă.

Modelul numărul unu, cel liberal de tip anglo-saxon, constă pur şi simplu în satisfacerea drepturilor individuale ale fiecărui membru al unei naţionalităţi conlocuitoare şi, prin asta, în rezolvarea drepturilor minorităţii ca grup. Statul fiind neutru din punct de vedere etnic, soluţia ar trebui să fie perfect satisfăcătoare pentru toată lumea.

Dar în realitate asta nu prea merge la noi. România nu este un stat liberal de gen american, în care au venit imigranţi şi s-au stabilit, ci e locuită, din vechime, de trei comunităţi mai mari şi altele mai mici. Şi mai important, în România statul, mai ales după comunism, este