Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Moldova şi Ucraina vor coopera în domeniul integrării europene

Publicat in Adevarul, joi 7 iulie 2011 ·

Astăzi, Constantin Grişcenko, ministrul de Externe al Ucrainei şi Iurie Leancă, ministrul de Externe al Republicii Moldova au semnat Declaraţia Comună de Cooperare privind colaborarea în domeniul integrării în UE.

Reglementarea conflictului transnistrean, situaţia de la Palanca şi cooperarea în domeniul integrării în UE sunt principalele subiecte discutate de către ministrul de Externe al Ucrainei şi omologul său moldovean. De asemenea, în cadrul aceleiaşi întâlniri, cei doi miniştri au semnat Declaraţia de cooperare pentru integrarea europeană.

În ce priveşte situaţia din regiunea Palanca, ministrul de externe a declarat că este vorba de realizarea unei decizii luate acum câţiva ani în urmă. „Suntem recunoscători că decizia a fost luată în conformitate cu documentele realizate fără de care relaţiile dintre Moldova şi Ucraina nu puteau evolua. Dacă cineva a semnat nişte documente trebuie să şi realizeze cerinţele stipulate în acestea", a delcarat Constantin Grişcenko.

Iurie Leancă a declarat că se depun eforturi pentru a nu crea impedimente localnicilor, dar pentru a impulsiona schimburile comerciale. „Am discutat cu domnul ministru cum să creăm condiţii favorabile pentru a permite locuitorilor din Palanca să activeze fără a aduce prejudicii regimului vamal“, a spus ministrul de Externe.

Un alt subiect discutat în cardul întâlnirii celor doi miniştri de Externe din Moldova şi Ucraina este reglementarea conflictului transinstrean. Cei doi oficiali au menţionat că vor continua să insiste asupra reluării negocierilor oficiale în formatul 5+2. „Apreciem implicarea Ucrainei în procesul de reglemenentare şi ne bucurăm că acest proces ia amploare. Sunt sigur că prin eforturi comune vom reuşi să îmbunătăţim relaţiile dintre Moldova şi Ucraina", a declarat Iurie Leancă, Ministrul de Externe al Moldovei.

Mesajul lui Iuri

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Moțiunea AUR împotriva Guvernului Bolojan, în dezbatere luni

Ziua Constanta acum 16 minute
Moțiunea de cenzură depusă de parlamentarii AUR împotriva Executivului și intitulată „Au ruinat țara și acum îi obligă pe români să achite nota de plată - afară cu Guvernul ipocrit” va fi dezbătută și supusă votului luni, de la ora 15:00, în plenul

Preşedintele Nicuşor Dan susţine luni o conferinţă de presă

News.ro acum 55 minute
Preşedintele României, Nicuşor Dan, susţine luni, la ora 10, o conferinţă de presă, în care este aşteptat să-şi spună punctul de vedere cu privire la primul pachet de măsuri economice al Guvermului Bolojan, dar şi la cel care urmează. De asemenea, a

Atac armat la o biserică din Kentucky, după ce un polițist a fost împușcat pe aeroport. Suspectul a fost ucis

HotNews acum 9 ore
Mai multe persoane, inclusiv un ofițer de poliție din Kentucky, au fost rănite într-o serie de atacuri armate în zona orașului Lexington, au anunțat guvernatorul statului și poliția statală din Kentucky pe platforma X, conform Reuters și CNN. Poliți

Horoscop pentru săptămâna 14 - 20 iulie 2025. Este multă forfotă în plan profesional la începutul săptămânii pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 27 minute
Berbec În primele zile ale perioadei analizate ai nevoie de odihnă, retragere din forfota cotidiană și meditație interioară. Rezervă momente numai pentru tine și sufletul tău, lăsând deoparte grijile. Este o perioadă tensionată, cu suișuri și coborâ

Trump va trimite rachete Patriot în Ucraina. „Putin vorbește frumos, iar seara bombardează”

Adevarul acum 13 minute
Președintele american Donald Trump și-a anunțat intenția de a trimite sisteme de apărare aeriană Patriot în Ucraina, în contextul intensificării atacurilor rusești asupra teritoriului ucrainean.

SuperLiga: CFR Cluj a învins Unirea Slobozia într-un meci cu două goluri anulate

HotNews acum o ora
Echipa CFR Cluj a învins duminică seara, pe teren propriu, scor 2-1, formaţia Unirea Slobozia, în prima etapă din Superligă, transmite News.ro. Gazdele au deschis scorul în minutul 15, când Postolachi a profitat de o greşeală a lui Coadă şi a înscri

REZUMAT VIDEO Campioană în premieră la Wimbledon, după finala de la dublu feminin

Gazeta Sporturilor acum 12 ore
Wimbledon are noi campioane la dublu feminin! Perechea ruso-belgiană formată din Veronika Kudermetova (28 de ani) și Elise Mertens (29 de ani) a ridicat trofeul duminică, pe terenul central de la All England Club.

Ministrul Mediului trage un semnal de alarmă. Peste 100.000 de hectare s-au transformat în deșert sau urmează să se deșertifice

Adevarul acum 11 ore
Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu, trage un semnal de alarmă asupra „problemei grave de mediu” cu care se confruntă România, și anume peste 100.000 de hectare care s-au transformat în deșert sau urmează să se deșertice.

VIDEO Chelsea, campioana lumii: Victorie surprinzătoare cu PSG în finala CM al Cluburilor

G4Media acum 13 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Chelsea este campioana lumii, titlu cucerit după ce a câștigat categoric, scor 3-0, finala Campionatului Mondial al Cluburilor disputată împotriva lui PSG. Porniți ca favoriți, francezii s-au văzut c

VIDEO Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit lângă Londra

HotNews acum 11 ore
O aeronavă de mici dimensiuni s-a prăbușit la Aeroportul Southend din Londra, pe coasta de sud-est a Angliei, conform anunțului făcut duminică de poliție, relatează Reuters. „Rămânem la locul unui incident grav pe Aeroportul Southend”, a declarat po

Vremea

București
acum

24°
lun.

20°/37°
mar.

23°/36°
mie.

22°/35°
joi

22°/31°
Iasi
acum

23°
lun.

19°/35°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
joi

19°/29°
Constanta
acum

28°
lun.

20°/32°
mar.

22°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

18°
lun.

17°/31°
mar.

19°/31°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
Timisoara
acum

21°
lun.

20°/35°
mar.

21°/35°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°