Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Lumea lui Ierborovici

Publicat in Gazeta Sporturilor, joi 7 iulie 2011 ·

Descentralizarea tenisului e vizibilă după Roland Garros şi Wimbledon

Novak Djokovici a cîştigat finala de la Wimbledon mult mai greu decît s-a văzut şi mult mai uşor decît s-a crezut. Mai greu, pentru că Djokovici a jucat aproape perfect în faţa lui Nadal şi a trebuit să se bată doar cu el însuşi. A se vedea cele 20 şi ceva de mingi bătute baschetboliceşte înainte de serviciu, în momentele critice. Djokovici nu e, încă, totalmente stăpîn pe psihologia lui Djokovici şi asta poate fi o problemă. Un jucător care a pierdut un singur meci în ultimele 6 luni e, deja, viitorul tenisului. Iar asta e o predicţie şocantă. Domnia lui Federer abia s-a încheiat (oare?), iar domnia lui Nadal părea să fie abia pe la jumătate. Apariţia autoritară a lui Djokovici e, deci, o surpriză seismică. Tocmai asta explică de ce victoria de la Wimbledon a fost mai uşoară decît s-a crezut.

Finala de la Wimbledon n-a fost strînsă. A fost agitată ca un intermediu revoluţionar marcat de oscilaţii spectaculoase între extreme. S-au jucat patru seturi scurte şi nete. Startul lansat al lui Djokovici a fost urmat de o cădere abruptă, urmată de o revenire în trombă. Extremismul finalei, foarte deosebit de maratonul finalelor clasice, anunţă o schimbare de regim. Noul tenis a sosit şi tocmai această noutate l-a învechit incredibil pe Nadal - un jucător formidabil născut totuşi într-una din ţările tenisului clasic. Noutatea totală şi lipsa de referinţe auguste i-au permis lui Djokovici să cîştige mai uşor decît se credea. Iar ce se credea era nepotrivit tocmai pentru că lumea nu pare să se fi obişnuit cu viteza derutantă a schimbărilor în tenis. Djokovici e însoţit de victoria Petrei Kvitova. Wimbledon a fost preluat de un cuplu est-european, pentru prima oară într-o istorie care a admis doar succese disjuncte ale domnilor şi doamnelor din Est. Celălalt avertisment similar a fost depus acum

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 9 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 8 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 8 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 9 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 12 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 9 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 11 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Gheorghe Piperea

Gandul acum 8 ore
Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Gheorghe Piperea, europarlamentar. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

SuperLiga: Rapid și CFR Cluj, remiză spectaculoasă în Giulești

HotNews acum 6 ore
Rapid București și CFR Cluj au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat duminică, pe stadionul din Giulești, în etapa a doua din SuperLiga. Rapid București – CFR Cluj 1-1 Echipa antrenată de Dan Petrescu a deschis scorul în miinutul 25, când

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum 6 ore
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

Vremea

București
acum

20°
lun.

20°/38°
mar.

24°/42°
mie.

22°/37°
joi

23°/39°
Iasi
acum

18°
lun.

18°/33°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

19°/30°
Constanta
acum

19°
lun.

19°/34°
mar.

24°/30°
mie.

24°/26°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

16°
lun.

16°/31°
mar.

20°/31°
mie.

17°/30°
joi

17°/31°
Timisoara
acum

17°
lun.

17°/41°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°
joi

22°/37°