Peste 120 de polişti, jandarmi şi poliţişti de frontieră vor fi disponibilizaţi în următoarea perioadă în judeţul Iaşi. Reprezenatanţii celor două Inspectorate de Poliţie şi ai Jandarmeriei, spun le-au fost transmise noile organigrame ale instituţiilor.
Selectarea celor care vor rămâne în sistem va fi decisă pe baza interviurilor pe teme profesionale. Singurii care au finalizat procedurile de testare sunt jandarmii care au susţinut examele în cursul săptămânii trecute. În prima fază, organigrama a primită a prevăzut 29 de funcţii mai puţin decât cea precedentă. Unii jandarmi au decis însă să se pensioneze sau şi-au depus demisiile, astfel că numărul celor rămaşi fără locuri de muncă este de 21 de angajaţi. „Acolo unde au fost lucrători mai mulţi decât posturile prevăzute în organigramă, s-a făcut această evaluare a personalului, iar în urma acesteia, 21 de jandarmi au fost puşi la dispoziţie. Repartizarea s-a făcut în ordinea mediilor. În momentul în care vor apare posturi vacante, fie prin pensionarea fie prin demisia unor colegi, acestea vor fi scoase la concurs, iar ei vor putea da examen pe funcţiile respective", a spus căpitanul Mihai Cojocariu, purtător de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi.
La Inspectoratului Poliţiei de Frontieră (IJPF), 84 de funcţii au fost scoase din organigramă. „Există o comisie care analizează statul de organizare abrogat şi cel care a intrat în vigoare pentru identificarea structurilor care vor suferi modificări", a spus inspector principal Mihaela Lazăr, purtător de cuvânt al IJPF.
Citeşte şi: „Uniformele albastre“, cu burta pe carte
La Inspectoratul de Poliţie (IPJ) aproximativ 20 de angajaţi vor fi disponibilizaţi. Deşi iniţial se zvonise că se va renunţa doar la cei care desfăşoară munca de birou, şeful IPJ spune că vor pleca şi oameni din sectorul operativ. „S-au radiat funcţii şi de la In