Poate nu vă vine să credeţi, însă genele sunt foarte importante pentru aspectul general al feţei, şi asta tocmai pentru că ele sunt cele care atrag (sau nu) atenţia asupra ochilor - despre care ştim bine că sunt oglinda sufletului. Dacă Mama Natură nu v-a înzestrat cu gene lungi, dese şi întoarse, ca de căprioară, dar nici nu sunteţi adepta aplicării de artificii exagerate, nu disperaţi. Învăţaţi, în schimb, cum să vă îngrijiţi genele pentru a fi sigură că veţi cuceri pe oricine dintr-o privire.
Dacă aţi observat că în ultimul timp genele dumneavoastră sunt foarte fragile, se rup şi cad, primul lucru pe care trebuie să îl faceţi este să descoperiţi care sunt cauzele acestei probleme. Motivele pentru fragilizarea genelor sunt destul de variate - cele mai des întâlnite fiind îngrijirea defectuoasă a genelor şi folosirea unor produse de machiaj de proastă calitate. Mai există însă posibilitatea ca starea genelor să reflecte o problemă de sănătate a ochilor. Aceasta din urmă necesită un consult la un oftalmolog, care îşi poate da seama de elementele care cauzează aceste probleme.
În schimb, dacă fragilizarea genelor apare din cauza faptului că ele nu se bucură de suficientă îngrijire, atunci este timpul să luaţi măsuri.
Îngrijirea genelor
Hrănirea şi hidratarea genelor reprezintă primii paşi care trebuie făcuţi în procesul de îngrijire. Cele mai bune remedii vă stau la îndemână, pentru că genele se îngrijesc foarte bine cu diverse uleiuri şi uleiuri esenţiale, ca de exemplu uleiul de măsline, de migdale, de nucă de cocos şi cel de brusture. Mai mult decât atât, rezistenţa genelor va fi sporită semnificativ dacă ele sunt tratate cu un amestec de ulei esenţial îmbunătăţit cu vitaminele A şi E. Cosmeticienii recomandă ca, pentru rezultate spectaculoase, aceste amestecuri de uleiuri esenţiale şi vitamine să fie aplicate zilnic pe gene, cu aju