Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CJC „pompează" peste 28 de milioane de lei în Secţia de Ortopedie

Publicat in Ziua Constanta, joi 7 iulie 2011 ·

Consiliul Judeţean Constanţa organizează o procedură de achiziţii publice pentru achiziţionarea echipamentului medical necesar dotării Secţiei de Ortopedie, Traumatologie şi Urgenţe, din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă.

Potrivit anunţului 125268/05-07-2011, publicat în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP), participanţii trebuie să-şi depună ofertele până pe data de 23 august, ora 10.00, la sediul autorităţii contractante, urmând ca acestea să fie deschise în aceeaşi zi, la ora 11.00. Valoarea estimată a contractului este de 28.845.600 de lei, fără TVA. Obiectul contractului îl constituie achiziţionarea echipamentului medical şi a aparaturii medicale necesare dotării Secţiei de Ortopedie, Traumatologie şi Urgenţe din cadrul SCJU Constanţa, respectiv 137 de categorii de produse. Termenul pentru finalizarea contractului este de patru luni de la data atribuirii. Participanţii la licitaţie trebuie să depună o garanţie în cuantum de 200.000 de lei. De asemenea, aceştia trebuie să prezinte bilanţul contabil pe anii 2008, 2009 şi cel până la 31.12.2010, precum şi contul anual de profit şi pierdere. Cifra medie de afaceri pentru ultimii trei ani (2008, 2009, 2010) trebuie să fie de minim 20.000.000 lei. Ofertanţii trebuie să facă dovada unor contracte de furnizare, similare, în valoare cumulată de minimum 10.000.000 lei fără TVA. Consiliul Judeţean Constanţa derulează procedura de negociere privind contractarea unei finanţări rambursabile interne/externe pentru achiziţia de echipamente şi aparatură medicală necesare dotării Secţiei de Ortopedie, Traumatologie şi Urgenţe din cadrul SCJU Constanţa. Procedura de contractare a finanţării se va finaliza la sfârşitul lunii iulie 2011. Contractul de furnizare de echipamente medicale se va încheia după avizarea creditului de către Comisia de Autorizare a Împrumuturilor Locale. Consiliul Judeţean Constanţ

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Helmut Duckadam, decorat post-mortem: „Omagiu pentru excepționala carieră sportivă, talent, pasiune, devotament și profesionalism”

Gazeta Sporturilor acum 15 minute
Klaus Iohannis, președintele României, a semnat decretul de decorare post-mortem a lui luni, pe 2 decembrie, în urma unor probleme cardiace.

POLITICO: De ce votul prezidenţial din România ar putea zgudui NATO

News.ro acum o ora
România este o putere militară serioasă, motiv pentru care riscul ca un candidat pro-rus şi sceptic faţă de NATO, Călin Georgescu, să devină preşedinte duminica viitoare derutează alianţa, scrie miercuri POLITICO. Ţara cu 19 milioane de locuitori es

Compania Enel, dată în judecată de asociații de consumatori pentru creșterea prețurilor. Fiecare client neinformat de scumpire ar putea primi 200 de euro

Ziare.com acum o ora
Firma Enel, care a ieșit de pe piața din România în 2023, când a fost achiziționată de PPC, a fost dată în judecată în Italia de mai multe asociații pentru protecția consumatorilor. Aceștia susțin că Enel nu a informat clienții despre scumpirea preț

SURSE: Liderii PSD, PNL, USR și UDMR urmează să stabilească astăzi realizarea unei majorități parlamentare pro-europene, care să susțină un Guvern pro-european / Va fi respinsă o alianță cu partidele extremiste

G4Media acum 35 minute
Liderii PSD, PNL, USR și UDMR urmează să stabilească, în întâlnirea programată miercuri la ora 17.00, la Parlament, realizarea unei majorități parlamentare pro-europene, care să susțină un Guvern pro-european, au declarat surse politice pentru G4Med

NATO se teme de noi acte de sabotaj şi atacuri cibernetice

Ziua Constanta acum o ora
NATO se teme de noi acte de sabotaj şi atacuri cibernetice ce ar putea avea loc pe teritoriul Alianţei Nord-Atlantice, a avertizat un diplomat de rang înalt pe marginea reuniunii miniştrilor de externe din ţările membre, ce are loc marţi şi miercuri

Un bărbat a fost reținut după ce și-a ucis fratele. A abandonat cadavrul într-un imobil părăsit

Ziare.com acum o ora
Un bărbat de 56 de ani din judeţul Alba a fost reţinut pentru 24 de ore, fiind acuzat că şi-a ucis fratele mai tânăr. Trupul a fost găsit într-un imobil părăsit. ”În seara zilei de 3 decembrie 2024, un bărbat, în vârstă 52 de ani, din localitatea Fă

Studiu Deloitte: șapte din zece companii din România se așteaptă la creșterea impactului reglementărilor în zona economiei circulare, iar comunicarea transparentă și informarea stakeholderilor apar în topul priorităților tranziției

HotNews acum 56 minute
Șapte din zece companii din România (67%) se așteaptă la creșterea impactului reglementărilor în zona economiei circulare,de lamoderat, în ultimele 12 luni, către mare și foarte mare în următorii cinci ani, arată studiul Deloitte „Economia circulară

Billboard o numeşte pe Beyoncé cel mai mare star pop al secolului 21

News.ro acum 2 ore
Beyoncé a fost desemnată cel mai mare star pop al secolului 21 de Billboard, a anunţat marţi site-ul de topuri muzicale, ca parte a unei serii continue. „Beyoncé se află în fruntea listei noastre editoriale alese de personal pe baza celor 25 de ani

Călin Georgescu, întrebat ce va face cu scutul de la Deveselu: Totul se va evalua. Care sunt avantajele, care pot fi avantajele în viitor, ce s-a întâmplat până acum

News.ro acum 10 ore
Candidatul independent la Preşedinţie Călin Georgescu, clasat pe pml loc în urma primului tur al alegerilor prezidenţiale, a declarat,întrebat ce va face cu scutul de la Deveselu, că ”totul se va evalua, care sunt avantajele, care pot fi avantajele

INCENDIU într-un bloc din Râmnicu Vâlcea. 60 de persoane, evacuate de urgență din calea flăcărilor și a fumului dens

Gandul acum 3 ore
Panică marți seara într-un bloc din Râmnicu Vâlcea, unde un incendiu izbucnit într-un magazin de la parter a dus la evacuarea a 60 de persoane din 32 de apartamente. Un incendiu puternic a cuprins marți noapte un magazin aflat la parterul unui bloc

Vremea

București
acum

mie.

3°/6°
joi

2°/6°
vin.

2°/4°
sâm.

4°/7°
Iasi
acum

mie.

-0°/3°
joi

0°/2°
vin.

0°/3°
sâm.

2°/9°
Constanta
acum

mie.

3°/7°
joi

6°/8°
vin.

8°/10°
sâm.

8°/10°
Cluj-Napoca
acum

mie.

-0°/3°
joi

-1°/4°
vin.

0°/2°
sâm.

-1°/5°
Timisoara
acum

mie.

4°/6°
joi

2°/6°
vin.

4°/6°
sâm.

2°/8°