Eroii zilelor noastre nu se văd la televizor, nu-şi flutură nemulţumirile pe bulevarde, nu toarnă benzină pe ei pentru rating. Eroii acestui secol trec tăcuţi pe lângă noi pe stradă şi au grijă să nu facă gălăgie atunci când îşi scot armele şi luptă cu ciclopii ascunşi după birouri. În isteria vieţii de zi cu zi, atunci când îi întâlneşti, te simţi iluminat.

Un astfel de erou trăieşte într-un apartament din Timişoara, are soţie şi copil, iar viaţa lui nu ar inspira, la prima vedere, nici măcar o ştire scurtă. Diferenţa o face însă curajul său excepţional şi încrederea că poate schimba un sistem putrezit. În urmă cu an, Rafael Reitmayer a aflat că băieţelul lui Eduard are o boală despre care nu auzise mare lucru - sindromul Hunter. „Traducerea" specialiştilor a venit ca un glonţ în inimă: organele interne ale micuţului cresc mult şi repede, iar dacă nu va fi tratat, cu 100.000 de euro pe an, se va stinge sub ochii lui. Timişoreanul a avut de ales între soluţia simplă şi cea complicată: să spere că cineva îi va sponsoriza tratamentul, făcând campanii locale, şi să accepte veşnicul „nu se poate" sau să meargă până în pânzele albe, luându-se de piept cu sistemul de sănătate publică. A ales varianta grea şi, într-o ruletă rusească unde miza era viaţa fiului său, a câştigat. Rafael Reitmayer a reuşit, prin demersuri, scrisori, cereri şi lobby, ca sindromul Hunter să fie introdus în Programul naţional pentru boli rare. Cei şase copii din România, diagnosticaţi cu această maladie, au acum şanse de supravieţuire. Vestea bună a venit însă prea târziu pentru David Calotă, în vârstă de 7 ani, care a fost răpus de sindromul Hunter doar cu câteva zile înainte ca maladia să intre în Program.

Chiar dacă finalul fericit în povestea asta este încă departe, contează mai mult că Rafael Reitmayer nu s-a resemnat nici când o persoană de la Ministerul Sănătăţii i-a spus să se mu