Şoseaua care leagă Braşovul de Târgu Mureş şi-a câştigat de-a lungul anilor denumirea sumbră de „Drumul Morţii". Tragediile care au avut loc pe drumul naţional 11 au şocat, de fiecare dată, o ţară întreagă. Ultima tragedie a curmat cinci vieţi în doar o fracţiune de secundă. Şirul accidentelor grave este însă mult mai lung.
În 13 februarie, cu oră înainte de miezul nopţii, Drumul Morţii şi-a luat tributul, la intrare în Valea Bogăţii dinspre Hoghiz. Un bărbat de 39 de ani, şoferul unei dubiţe, care circula pe DN 13a pierdut controlul volanului şi s-a izbit frontal de un autovehicul cu remorcă, marca Volkswagen, care circula regulamentar. Bărbatul a murit pe loc. În „maşina morţii" se mai aflau şi alte două femei, care au suferit mai multe traumatism, dar au scăpat cu viaţă.
În 27 ianuarie, trei persoane au ajuns la spital după ce taximetrul în care se aflau a derapat şi a intrat pe contrasens, tot pe DN 13, la Stupini. A izbit un autoturism marca Volskwagen, care circula regulametar. „Am alunecat şi m-am întors pe şosea, o maşină a intrat în mine şi asta a fost tot. Mai rău e că maşina este închiriată şi acum o să aştept mult şi bine până va fi reparată", a declarat atunci taximetristul.
În 20 noiembrie 2010, patru suportei ai Stelei au ajuns în râpă. Goergică Cocioabă, şoferul autoturismului marca Nubira, împreună cu alţi trei prieteni se întorceau de la meciul Stelei, care s-a disputat la Târgu-Mureş. Din cauza vitezei, într-o curbă, şoferul a pierdut controlul volanului şi a căzut cu maşina într-o râpă. Cei patru au scăpat, ca prin minume, cu viaţă.
Click pe imagini pentru o fotogalerie de la accidentul din 20 noiembrie 2010
În 30 iunie, un tânăr de 23 de ani a murit după ce maşina în care se afla, un Ford Fiesta, s-a izbit în plin de un tir. Şoferul maşinii de mare tonaj şi fiul acestuia, aflat şi el în cabină, au fost grav răn