Bazinul didactic de înot din Slatina va fi finalizat la sfârşitul anului, cu o întârziere de o jumătate de an. Obiectivul, cu o suprafaţă de 30/50 metri, se construieşte pe strada Crişan, în curtea societăţii de transport în comun.
Slatina va beneficia de un bazin didactic de înot, investiţie aşteptată în municipiu, în prezent existând doar două bazine private, care nu acoperă necesarul. Micuţii vor avea posibilitatea de a lua lecţii de înot necesare pentru întărirea organismului şi armonizarea corpului, dar şi pentru recuperarea medicală a celor cu probleme de sănătate. Obiectivul public se află în construcţie pe strada Crişan, nr. 33, în curtea societăţii de transport în comun. Investiţia de 4,6 milioane de lei este realizată de societatea Euro Construct Internaţional Erbaşu SA.
CLICK aici pentru GALERIE FOTO
Finalizare la sfârşitul anului
Licitaţia pentru construirea bazinului a fost organizată în septembrie 2009, lucrările fiind demarate un an mai târziu. Bazinul ar fi trebuit finalizat în vara aceasta, însă autorităţie promit că până la sfârşitul anului lucrările se vor încheia. „Construcţia este realizată cu fonduri de la Ministerul Dezvoltării, prin Compania Naţională de Investiţii. Primăria a pus la dispoziţie terenul liber de sarcini, de 2000 metri pătraţi, în incinta Loctrans. Finalizarea a fost întârziată, iar dacă există finanţarea necesară, pe 23 decembrie ar trebui să inaugurăm. Lucrările au fost sistate peste o jumătate de an, compania naţională fiind introdusă într-un proces de retrocedare, în cauză instanţa hotărând că terenul cu pricina nu face obiectul unei retrocedări. Este o investiţie foarte importantă pentru municipiu, înotul fiind unul dintre sporturile care dezvoltă cel mai bine corpul”, spune Minel Prina, city-managerul oraşului.
Bazinul va fi acoerit şi are o suprafaţă de 30/50 de metri.
„O