Tribunalul Bucureşti a decis ca Primăria Capitalei să-i plătească lui Constanda 109 mil. euro - contravaloarea terenului, 6 mil. euro - sulta, 29 mil. euro despăgubirile şi 79 mil. lei - dobânda
Primăria va ataca decizia cu apel
Magistraţii Tribunalului Bucureşti au admis marţi cererea înaintată de Costică Constanda şi soţia lui şi a dispus rezoluţiunea contractului de schimb prin care Constanda a renunţat la terenul din Parcul Bordei, pentru unul în Satul Francez.
"Instanţa a decis repunerea părţilor în situaţia anterioară încheierii contractului de schimb şi a obligat Municipiul Bucureşti, prin primarul general, la plata a 109.216.400 de euro, reprezentând contravaloarea terenului situat în Bucureşti, strada I.V. Turgheniev nr 11-15 şi în Bulevardul Aviatorilor nr.110-112, 6.417.669 euro - contravaloarea sultei achitate prin contractul de schimb, 29.757.210 euro - despăgubirile prevăzute în contractul de schimb şi 79.500.000 de lei, dobânda aferentă despăgubirilor", a declarat pentru Curierul Naţional judecătorul Laura Andrei, purtător de cuvânt şi vicepreşedinte al Tribunalului Bucureşti, precizând că decizia poate fi atacată cu recurs în termen de 15 zile de la pronunţare.
Procesul este unul dintre cele 25 aflate pe rolul Tribunalului Bucureşti în care este parte Costică Constanda, ultimul din punct de vedere cronologic fiind intentat de către Primăria Bucureşti la data de 22 februarie 2011, cu primul termen de judecare stabilit pentru data de 18 noiembrie a.c.
La 20 ianuarie 2010, soţii Constanda s-au adresat Tribunalului Bucureşti reclamând că Municipalitatea nu şi-a respectat contractul aprobat prin Hotărârea 5/2008, solicitând anularea contractului şi repunerea în situaţia iniţială (adică proprietatea Parcului Bordei să revină soţilor Constanda, iar Satul Francez Municipalităţii). "Întrucât Parcul Bordei a intrat între tim