BERBEC
Optimismul caracteristic şi pofta de viaţă a Berbecilor par să se fi evaporat astăzi. Este adevărat, ultimele zile au fost destul de solicitante pentru nativi, dar asta nu înseamnă să se retragă într-o carapace şi să refuze comunicarea cu cei din jur. Dimpotrivă, este cazul să accepte că nu le pot face chiar pe toate şi, uneori, au nevoie şi ei de ajutor. Este suficient să ceară sprijinul celor dragi, iar aceştia îl vor oferi necondiţionat.
TAUR
Taurii sunt nemulţumiţi de modul în care evoluează lucrurile la serviciu sau de relaţiile cu colegii. De fapt, problema este că în aer pluteşte o schimbare, iar acest lucru le displace nativilor, care, de felul lor, sunt tradiţionalişti. Ar trebui, totuşi, să înţeleagă că puţin mai multă flexibilitate îi va ajuta să se adapteze la noile circumstanţe şi să profite din plin de ele pentru a se afirma.
GEMENI
În loc să stea să vorbească despre planurile lor măreţe de viitor, Gemenii ar trebui să îşi suflece mânecile şi să se apuce de treabă! Conjunctura astrală îi avantajează: au suficientă inspiraţie, energie, dar şi perseverenţă pentru a-şi concretiza ideile. Dacă rezultatele nu apar atât de repede pe cât sperau, nu e cazul să abandoneze - pe termen lung au foarte mult de câştigat.
RAC
Unul dintre scenariile care le-ar conveni cel mai mult Racilor astăzi este acela în care se închid în casă, trag draperiile, îşi închid telefoanele, nu dau drumul la calculator şi nu dau ochii cu nimeni măcar o săptămână. Având în vedere că este foarte puţin probabil să poată face aşa ceva, mai bine şi-ar face curaj şi ar da piept cu lumea şi cu problemele pe care le au de rezolvat. Sunt foarte capabili să le rezolve.
LEU
Leii ar trebui să fie foarte atenţi astăzi la persoanele care încearcă să îi flateze, precum şi la „binevoitorii" care vor să îi tenteze cu oferte de nerefuzat. Sunt ş