* conform sondajului comandat de PNL, dacă mâine s-ar da startul pentru Primărie, Aurel Simionescu ar prinde un alt mandat * din eşantionul de 616 intervievaţi la nivelul oraşului Brăila, 93,6% au oferit o variantă de vot, creditându-l pe Simionescu cu 61,3% * pe de altă parte, la întrebarea "Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri locale, dvs. cât de interesat aţi fi de aceste alegeri?", 48,7% dintre intervievaţi au răspuns că sunt foarte puţin, deloc şi destul de puţin interesaţi
* în sens invers, la întrebarea "Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri locale, dvs. aţi merge la vot sau nu?", 64,9% au răspuns: Cu siguranţă DA!
Cam asta indică, în ceea ce priveşte bătălia pentru Primărie, sondajul comandat şi ţinut secret de PNL. Cu toate acestea, ziarul nostru a reuşit să intre în posesia rezultatelor unicului sondaj efectuat până în acest moment la nivel de USL Brăila. Astfel, Aurel Simionescu pare a se desprinde din pluton cu 61,3%, urmat de Vasile Varga (PNL) cu 13,7%, Constantin Sever Cibu (UNPR) cu 9,8%, Viorel Balcan (PDL) cu 4,6%, Adrian Zamfirache (PP) cu 3,9%, Daniela Rădulescu (PC) cu 3,6% şi George Moisescu (PRM) cu 3,2%.
La nivelul notorietăţii, avansul lui Simionescu (92,7%) este sensibil diminuat, acesta fiind talonat de Constantin Sever Cibu cu 80,2%, Gheorghe Bunea Stancu cu 77,4%, Vasile Varga cu 62,2% şi Viorel Balcan cu 62%. Pe nivelul doi al notorietăţii apar Bogdan Minescu cu 38,8%, Gheorghi Obreja cu 28,6% şi Gheorghe Chiru cu 26%.
La nivelul încrederii, procentele scad vertiginos: Aurel Simionescu - 59,1%, Constantin Sever Cibu - 33%, Gheorghe Bunea Stancu - 30,7%, Bogdan Minescu - 19,5%, Viorel Balcan - 13,3%.
Cu toate că Aurel Simionescu pare a fi pe drumul celui de-al doilea mandat, după cum îl creditează sondajul comandat de PNL, la întrebarea "De la ultimele alegeri locale, consideraţi că s