Miercuri seară s-a disputat cel de-al patrulea meci al echipei ploieștene din cadrul stagiului de pregătire organizat în Austria. Astra a terminat la egalitate, scor 2-2, cu turcii de la Manisaspor, potrivit site-ului grupării din cartierul 9 Mai.
Nigerianul Fatai a deschis scorul în minutul 18, iar turcii au egalat cu două minute înaintea pauzei și au preluat conducerea în minutul 83. Rezultatul final a fost stabilit de Cosmin Matei în minutul 90. Au jucat : Grigore - Mihalache, Goian, Oprsal (63 Soubervie), Junior Morais (85 Stan) - Strătilă (63 Matei), Kubala (77 Seto), N'Doye, Tigoianu (70 Țigănașu) - Fatai (60 Rusu), Miranda (80 Fonseca). Vineri, de la 19,30 ora României, astriștii întâlnesc formația Ah Ahli din Qatar.
Antrenorul Tibor Selymes l-a testat miercuri și pe fundașul francez Anthony Soubervie, de 27 de ani, aflat în probe. Acesta venit liber de contract de la gruparea franceză de ligă secundă Bayonne, pentru care a evoluat în ultimele trei sezoane în peste 80 de partide. Are 1,81 metri, 72 de kilograme și evoluează pe postul de fundaș dreapta.
Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!
Pentru ultimele noutăţi din Prahova, click pe poza de mai jos: