Mesajul a fost trimis. Multumesc!

DNA sapă la licenţiere » Mircea Sandu şi Dumitru Dragomir se suspectează reciproc de turnătorie la DNA

Publicat in Gazeta Sporturilor, joi 7 iulie 2011 · · ·

Primul chemat în acest subiect la DNA a fost şeful arbitrilor, Vasile Avram, care a stat de vorbă, ieri, cu procurorii cam o oră şi jumătate şi a dat apoi o declaraţie.

Anchetatorii sînt interesaţi să afle amănunte despre banii negri care ar fi circulat la vîrful fotbalului românesc în dosarele de licenţiere, ajunse acum la TAS. Iar presupusa mită pentru titlu l-a adus deja la audieri pe Vasile Avram. Urmează, azi, Sandu şi Becali.

Declaraţiile explozive pe axa Sandu - Becali - Avram - Dragomir - Iancu duc din nou fotbalul românesc la DNA! Iar noutatea cea mare e că Naşu' şi Mitică, aflaţi în mijlocul unor războaie pentru putere, au ajuns să se suspecteze reciproc de colaborare cu procurorii spre a-şi salva pielea! Primul e în conflict deschis cu patronul lui Poli, celălalt se duelează cu Gigi din Ghencea, însă frontul numărul trei, Sandu - Dragomir, e la fel de sîngeros.

Naşu' ştia de luni că merge la DNA!

"Mircea Sandu mi-a spus încă de luni că se va duce la DNA. O fi supărat pe mine pentru chestia cu votul din Comitetul Executiv cînd s-a discutat problema licenţelor, dar m-a îndreptat dacă am greşit. Sau poate n-am greşit! Vom vedea ce zice TAS! Dacă sînt vinovat de ceva, ajung la puşcărie!", zice Dragomir. În traducere, şeful FRF ştia că urmează să facă o vizită la Direcţia Anticorupţie înainte să iasă cu declaraţia care a inflamat spiritele, legată de presupusa şpagă pentru titlu!

Iar surse apropiate preşedintelui LPF pretind că "Mircea Sandu vrea să scape de Dragomir. Între ei n-a existat niciodată o relaţie sudată. Mitică a sărit însă calul, a dat dovadă de o imprudenţă nepermisă manifestînd un partizanat deşănţat faţă de Poli. Iar la mijloc n-a fost vorba doar de «dragoste». Dragomir a vorbit cu Sandu înaintea poveştii cu Poli şi cu Bistriţa din Comitetul Executiv, iar Naşu' i-a zis «Fă aşa, că e bine!», apoi a răsturnat to

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alertă în România după ce avioane ucrainene au intrat în spațiul nostru aerian. Aeronave de luptă F-16 și Eurofighter, ridicate de la sol. Anunțul MApN

HotNews acum 36 minute
Avioane ucrainene au fost detectate, în noaptea de duminică spre luni, în spațiul aerian al României, după un atac al rușiilor cu rachete și drone asupra unităților militare din Ucraina, a anunțat Ministerul Apărării Naționale, care a precizat că ae

Tensiuni în coaliţie: Paul Stănescu cere şedinţă de urgenţă a coaliţiei, iar PSD să decidă dacă mai rămâne la guvernare

Ziarul Financiar acum 43 minute
Secretarul general al PSD, Paul Stănescu, acuză că al doilea pachet de măsuri anunţat de Guvern păstrează aceeaşi „logică heirupistă şi rigidă” şi nu are „evaluări reale”. În aceste condiţii, cere o şedinţă de urgenţă a coaliţiei, iar social-democra

Șase dosare penale și zeci de amenzi, după protestul cu îmbrânceli între manifestanți și forțele de ordine din Piața Victoriei

HotNews acum o ora
Jandarmii și polițiștii au întocmit 6 dosare penale, pentru ultraj, distrugere, instigare publică, împiedicarea sau îngreunarea circulației pe drumurile publice și port sau folosire fără drept de obiecte periculoase, după protestul de duminică, din

Video Accident grav pe A1 între Orăștie și Simeria: șase răniți, printre care doi copii

Adevarul acum o ora
Un accident rutier grav s-a produs luni dimineaţă pe autostrada A1, între Orăştie şi Simeria, unde trei autoturisme şi un autotren au fost implicate într-o coliziune soldată cu rănirea a şase persoane, printre care şi doi copii.

METEO Coduri portocalii de caniculă în Caraş-Severin, Mehedinţi, Dolj, Olt, Teleorman, Ialomiţa şi zona continentală a Constanţei, până miercuri

G4Media acum 28 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, luni, o avertizare Cod portocaliu de caniculă şi disconfort termic accentuat pentru judeţele Caraş-Severin, Mehedinţi, Dolj, Olt şi Teleorman, va

Cod roșu de caniculă în șase județe și București. Temperaturi de 41 de grade prognozate de meteorologi

HotNews acum 30 minute
ANM a emis mai multe avertizări de căldură extremă valabile pentru luni și marți. Până spre sfârșitul săptămânii valul de căldură, canicula și disconfortul termic vor persista în vestul, sudul și parțial centrul țării, au anunțat meteorologii. Canic

XTB: Tesla reuşeşte să atragă din nou investitorii, în ciuda provocărilor

BusinessMagazin acum 32 minute
Tesla rămâne una dintre cele mai urmărite şi tranzacţionate acţiuni la nivel global, în ciuda obstacolelor juridice, scăderii vânzărilor şi plecărilor din conducere. Luna iunie a făcut ca acţiunile companiei conduse de Elon Musk să fie cele mai cump

Rusia a lansat un nou baraj de drone și rachete asupra Ucrainei. Cel puțin o persoană a murit la Kiev

HotNews acum 3 ore
Rusia a lansat un nou baraj de drone și rachete asupra Ucrainei într-un atac din noaptea de duminică spre luni, omorând cel puțin o persoană și provocând mai multe incendii în Kiev, au declarat oficialii orașului, transmite Reuters. Primarul Kievulu

Vizita lui Nicușor Dan în SUA. Diaconescu: „Există o invitație oficială din partea lui Trump”

HotNews acum 13 ore
Cristian Diaconescu, consilier prezidențial pe securitate națională și șef al Cancelariei președintelui, a afirmat, la Digi24, că Donald Trump a transmis o invitație oficială pentru Nicușor Dan să facă o vizită în Statele Unite. Deocamdată, data viz

Donald Trump cere schimbarea numelor unor echipe de fotbal american şi baseball

BusinessMagazin acum 40 minute
Preşedintele Donald Trump ameninţă că va bloca un nou acord privind stadionul echipei de fotbal american a lui Washington dacă echipa nu îşi restabileşte vechiul nume, Redskins, considerat ofensator pentru nativii americani, potrivit AP.

Vremea

București
acum

29°
lun.

20°/38°
mar.

23°/42°
mie.

22°/37°
joi

21°/38°
Iasi
acum

28°
lun.

19°/33°
mar.

20°/37°
mie.

18°/31°
joi

19°/34°
Constanta
acum

31°
lun.

20°/33°
mar.

23°/30°
mie.

23°/27°
joi

23°/27°
Cluj-Napoca
acum

25°
lun.

17°/31°
mar.

20°/32°
mie.

17°/31°
joi

19°/32°
Timisoara
acum

28°
lun.

19°/40°
mar.

19°/35°
mie.

20°/36°
joi

23°/39°