Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vestigii de pe vremea lui Ştefan cel Mare găsite din întâmplare

Publicat in Adevarul, joi 7 iulie 2011 ·

Edilii pietreni spun că descoperirea nu va periclita derularea proiectului, ci va spori interesul pentru zona istorică.

Muncitorii care lucrează la şantierul deschis în apropierea sediului Primăriei au scos la lumină partea superioară a unei clădiri cu funcţiune de locuinţă. Specialiştii spun că se aşteptau la o asemenea descoperire lângă zidurile Curţii Domneşti şi apreciază că vestigiile datează din veacul al XV-lea, din timpul domniei lui Ştefan cel Mare. „Am găsit o construcţie identică cu hruba în care este organizat muzeul de lângă Liceul «Petru Rareş», din apropiere. Posibil ca spaţiul să fi aparţinut unui boier sau unui dregător local. Descoperirea este foarte importantă pentru că întregeşte imaginea Curţii Domneşti“, a declarat Gheorghe Dumitroaia, directorul Complexului Muzeal Judeţean Neamţ.

Cercetările continuă

Zona a fost izolată de restul şantierului, iar cinci arheologi şi restauratori încearcă să delimiteze cât mai precis perimetrul de interes istoric. „Descoperirea este la fel de spectaculoasă ca scoaterea la lumină a pieselor cucuteniene de pe teritoriul judeţului. Cu ocazia acestui proiect avem şansa de a găsi oraşul de sub oraş“, a afirmat Adrian Alui Gheorghe, şeful Direcţiei pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional Neamţ. Descoperirea va impune modificarea proiectului cu finanţare europeană care se derulează în zonă.

„E cu atât mai bine, pentru că va creşte atractivitatea turistică a centrului istoric. Va trebui să găsim însă cea mai bună soluţie pentru a respecta şi indicatorii din proiect, iar unul dintre aceştia vorbeşte de înfiinţarea a 64 de locuri de parcare în pasajul subteran“, a spus city managerul Bogdan Puşcaşu. Recent, la cimitirul medieval din apropiere au fost găsite 330 de morminte. „În zonă mai sunt cel puţin 200 de morminte. Când se vor încheia lucrările, toate rămăşiţele vor fi r

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine este Yoon Suk Yeol, președintele sud-coreean care a declarat legea marțială și pe care parlamentarii l-au sfidat

HotNews acum o ora
Yoon Suk Yeol, președintele sud-coreean, a decretat marți legea marțială. Un procuror care a fost ales președinte în mai 2022 cu o diferență mai mică 1% de contracandidatul său, Lee Jae-myung, Yoon Suk Yeol a devenit din ce în ce mai nepopular, în t

JAF ÎNARMAT la o bancă din Călărași. Un bărbat mascat a reuși să obțină o sumă impotantă de bani sub amenințarea unui pistol

Gandul acum 2 ore
Un atac sub ameninţarea armei a avut loc, marţi seară, la o sucursală a unei bănci din municipiul Călăraşi. Un bărbat îmbrăcat în negru, cu cagulă, a intrat în sediul băncii, singur, a scos de sub geacă un pistol şi a cerut bani. Conform surselor Gâ

Marcel Ciolacu a discutat cu Elena Lasconi despre formarea unei majorități parlamentare pro-europeană: „Esențial este să păstrăm direcția actuală a României”

Libertatea acum 3 ore
Marcel Ciolacu, liderul PSD, a anunțat într-o postare pe Facebook că a avut o întâlnire cu Elena Lasconi, candidatul USR ajuns în turul doi al alegerilor prezidențiale, în care au discutat despre formarea unei majorități parlamentare pro-europene.

Lasconi anunţă miting pro-Europa în Piaţa Victoriei: „Vino alături de mine la marşul de susţinere al valorilor europene"

Mediafax acum o ora
Potrivit unui anunţ postat pe Facebook, manifestaţia pro-Europa va fi organizată joi, 5 decembrie, de la ora 17.00. „Vino alături de mine la marşul de susţinere al valorilor europene. Ne întâlnim în Piaţa Victoriei, de la ora 17:00”, este mesajul t

Cel mai scump pom de Crăciun costă 2,3 milioane de euro. Unde este instalat și cu ce este împodobit VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
Compania germană Proaurum, specializată în comerţul cu aur, a prezentat marţi, 3 decembrie, în oraşul Munchen, "cel mai scump" brad de Crăciun din Europa, cu o valoare estimată de 2,3 milioane de euro, relatează agenţia EFE. Acest pom de Crăciun, co

Marcel Ciolacu, reacție după postarea „România va fi parte a Rusiei” de pe un cont asociat cu Dughin: „România nu poate avea un viitor alături de Rusia!”

HotNews acum 5 ore
Postarea de pe contul de X atribuit ideologului lui Putin demonstrează „tuturor de ce regimul putinist este o amenințare la adresa democrației”, transmite premierul Marcel Ciolacu într-o postare pe Facebook. „România nu poate avea un viitor alături

Pericol iminent la Maternitatea Odobescu din Timișoara. O bucată de tavan a căzut într-o clădire cu 150 de paturi VIDEO

Ziare.com acum 5 ore
O bucată de tavan de la Maternitatea Odobescu din Timișoara s-a prăbuşit, iar opt bebeluşi din Clinica de Neonatologie au fost transferaţi la Spitalul de Copii ”Louis Ţurcanu”. Incidentul a avut loc duminică, 1 decembrie, la Secţia Neonatologie, în

România, condamnată la CEDO într-un caz de distribuire de fotografii intime / Dosarul deschis în urma plângerii unei tinere de 18 ani a fot închis pe prescripție

G4Media acum o ora
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a condamnat marţi România pentru că nu a sancţionat un bărbat care a publicat online fotografii intime ale fostei sale partenere, relatează AFP, transmite Agerpres. Instanţa europeană a condamnat astfel R

Ciprian Ciucu: Este foarte important ca România să aibă rapid un guvern. Suntem în antecamera unei posibile crize prelungite, e nevoie de maturitate

HotNews acum o ora
Prim-vicepreşedintele PNL Ciprian Ciucu spune că dacă partidele au înțeles mesajul dat de români la alegeri, atunci „va merge” o formultă de guvernare PSD-PNL-USR-UDMR: „Din câte am văzut eu în reacţiile lor, toată lumea e îngrijorată, inclusiv PSD,

Senatorul PSD Florian Bodog a fost condamnat cu suspendare într-un dosar de angajări fictive la Ministerul Sănătății. Sentința nu e definitivă

G4Media acum 46 minute
Senatorul PSD Florian Bodog a fost condamnat marţi de Curtea Supremă la doi ani închisoare cu suspendare pentru abuz în serviciu, într-un dosar în care a fost acuzat că, pe vremea când era ministru al Sănătăţii, a falsificat semnăturile pe două cont

Vremea

București
acum

mar.

2°/7°
mie.

3°/6°
joi

2°/6°
vin.

2°/4°
Iasi
acum

mar.

-1°/5°
mie.

-0°/4°
joi

-0°/3°
vin.

1°/3°
Constanta
acum

mar.

3°/7°
mie.

6°/8°
joi

6°/8°
vin.

6°/8°
Cluj-Napoca
acum

mar.

-0°/4°
mie.

-0°/4°
joi

-0°/4°
vin.

1°/3°
Timisoara
acum

mar.

2°/7°
mie.

4°/6°
joi

2°/6°
vin.

3°/4°