Un raliu unic în România, aflat la a III-a ediţie, se va desfăşura timp de trei zile pe un traseu ce va traversa şapte oraşe, anunţă reprezentanţii Automobil Clubul Român Timiş.
Denumit “Super-Rally 2011”, evenimentul este înscris ca etapă a V-a din Campionatul de Automobilism Timiş 2011, care va lua startul în 8 iulie, la Timişoara. Traseul va trece apoi prin Recaş, Lugoj, Deva, Hunedoara, Orăştie şi Geoagiu Băi, în fiecare dintre aceste oraşe concurenţii fiind supuşi unor probe speciale, sub stricta monitorizare a Comisiei de Automobilism şi Karting din cadrul A.C.R. Timiş.
Festivitatea de premiere va avea loc în 9 iulie, la linia de “Finish”, la Hotel Alexandra din Geoagiu Băi, la ora 21.30.
Organizatorii evenimentului sunt Comisia de Automobilism şi Karting Timiş, A.C.R. Timiş, A.C.R. Hunedoara, Asociaţia Clubul Soportiv “Auto Club Isac-Karting” şi S.C. “Lola Consulting”S.R.L.