VINERI, 15 IULIE Volumul „Preparate la microunde“, care conţine o mulţime de reţete savuroase, va fi distribuit împreună cu ziarul „Adevărul“, la preţul de 14,99 lei. Azi puteţi cumpăra volumul „Preparate din carne“. Nu rataţi, săptămâna viitoare, o carte care vă învaţă să folosiţi la maximum potenţialul cuptorului cu microunde!
Prepararea mâncărurilor cu ajutorul cuptorului cu microunde este, în prezent, tot mai răspândită, datorită faptului că putem pregăti feluri gustoase într-un timp foarte scurt. Acest aparat electrocasnic indispensabil în fiecare bucătărie modernă permite realizarea celor mai variate reţete, mai ales dacă se combină cu metodele gătitului tradiţional. Unul dintre primele avantaje ale gătitului la microunde este acela al rapidităţii, timpul necesar fiind redus cu aproape 90%.
Într-o societate din ce în ce mai grăbită, în care fiecare minut este preţios, cuptorul cu microunde reprezintă un instrument comod pentru cei care nu au suficient timp pentru gătit, dar nu vor să renunţe la plăcerea oferită de o masă bună.
Rapid şi igienic
Prin folosirea cuptorului cu microunde se evită răspândirea mirosurilor, obişnuită în timpul gătitului tradiţional, care poate genera situaţii neplăcute. Rezultă că prepararea mâncărurilor la microunde este sănătoasă, naturală şi dietetică. În acelaşi timp, procesul fiind foarte rapid, se evită pierderea vitaminelor şi a sărurilor minerale, menţinându-se intacte toate proprietăţile fundamentale ale alimentelor.
Cantitatea de grăsimi folosite poate fi redusă cu uşurinţă, fără ca acest lucru să afecteze gustul mâncărurilor. Cea mai frecventă întrebuinţare a cuptorului cu microunde este, fără îndoială, aceea de a încălzi mâncăruri gata preparate. În realitate, alimentele nu se încălzesc pur şi simplu, ci se regenerează datorită procesului de reîncălzire internă care activează grăsimile şi l