- Editorial - nr. 818 / 7 Iulie, 2011 Urmarind firul dezvoltarii noastre istorice, nu putem sa nu ne intrebam prin ce imprejurari puternicul stat centralizat al lui Burebista (70-44 i.e.n.), de trei ori mai mare decat Romania de azi, apoi cel al lui Decebal ( 87-106 e. n.), dintre Nistru si Tisa, s-a faramitat, trezindu-ne in cele din urma, si dupa mult timp, cu o suita de provincii si subprovincii adunate in perimetrul cu numele: Ardealul, Moldova si Tara Romaneasca. Din capul locului, trebuie spus ca faramitarea statelor sclavagiste centralizate a fost o caracteristica a oranduirii feudale care a conceput organizarea societatii pe cu totul alte principii in intreaga Europa, fenomen accentuat atat de navalirile barbare, care au dat multe lucruri peste cap, dar mai ales datorita dezvoltarii fortelor de productie si cresterii productivitatii muncii, care au dus la instaurarea unui nou tip de relatii sociale si interumane. Nu intram prea adanc in mecanismul "noii faceri a lumii”, dar prin destramarea obstilor, ca celule de baza ale organizarii societatii primitive, s-a nascut embrionul insusirii de pamant de catre unii in detrimentul altora, cu alte cuvinte s-a trecut la privatizarea proprietatii comune, beneficiarii fiind, ca si astazi, de altfel, cei aflati in fruntea bucatelor. Asa s-au nascut bogatii, a caror principala avere nu putea fi alta decat pamantul, cat mai mult pamant. Cu dreptul lor de proprietate absoluta, feudalii s-au comportat ca atare, iar prin agonisirea, prin lupta sau negocieri, a noi terenuri au ajuns la suprafete considerabile, ele putand lua denumirea unei vai sau a unui curs de apa, a unui varf de munte sau chiar numele feudalului. Evident ca o asemenea politica a aruncat in aer vechile granite ale statelor, cele ale feudalilor fiind mult mai importante decat afinitatile de limba si obiceiuri. Prima faza a feudalismului s-a caracterizat prin