Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Numărul televiziunilor care transmit meciul Bute - Mendy a scăzut de la 50 la 8

Publicat in Cotidianul, joi 7 iulie 2011 ·

Elena Udrea a estimat o audienţă de 5 milioane de telespectatori la sosirea lui Bute, scrie www.gsp.ro. A obţinut doar o treime.

Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, condus de Elena Udrea, a semnat un contract cu Federaţia Română de Box în valoare de două miloane de euro. Banii, proveniţi din fonduri europene, sunt daţi cu scopul "Promovării României ca destinaţie ...

Deşi iniţial s-a anunţat că meciul lui Bute va fi transmis în 50 de ţări, în realitate, numărul acestora va fi de doar opt.

Cu o lună înaintea desfăşurării galei "Campion pentru România," în care Lucian Bute îşi va pune în joc pentru a opta oară titlul mondial IBF în faţa francezului Jean-Paul Mendy, cifrele prezentate de Rudel Obreja, preşedintele FR Box, legate de interesul arătat de mass-media din străinătate au fost impresionante: peste 50 de ţări în care ar fi trebuit să fie transmisă gala, audienţe de peste 400 milioane de spectatori.

Cu trei zile înaintea marelui eveniment, acestea s-au micşorat semnificativ. În cadrul conferinţei de presă la care au fost prezenţi cei doi pugilişti, Obreja a prezentat situaţia reală cu privire la numărul ţărilor în care se va televiza meciul lui Bute. Cele 50 de ţări s-au transformat în 8, iar România este singura în care accesul va fi gratuit, în rest fiind aplicat sistemul pay-per-view. În Canada, partida va fi transmisă de patru posturi, iar preţul pe care îl vor plăti telespectatorii va fi 50 de dolari canadieni (aproximativ 44 de euro).

Nici în SUA, lucrurile nu stau diferit. Deşi cei de la Showtime au anunţat că vor difuza în direct întâlnirea dintre Bute şi Mendy, între timp televiziunea americană s-a răzgândit şi preferă să transmită lupta dintre Rios şi Antillon, iar în pauze şi după încheierea meciului să ofere un rezumat al meciul românului. Celelalte ţări în care meciul poate fi urmărit, contra cost, sunt Japon

Articolul in Cotidianul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Dacian Cosmin Dragoș, numit de Nicușor Dan judecător la Curtea Constituțională. Profesorul clujean a reprezentat România în dosarul privind Roșia Montană

HotNews acum 17 minute
Președintele României, Nicușor Dan, l-a numit pe profesorul universitar Dacian Cosmin Dragoș în funcția de judecător al Curții Constituționale, a anunțat marți Administrația Prezidențială. El o va înlocui pe Livia Stanciu, al cărui mandat expiră pe

VIDEO. Un bărbat a murit, după ce a fost „aspirat” de motorul unui avion, în Italia

Ziua Constanta acum 27 minute
Un incident tragic a avut loc pe un aeroport internațional din Italia. Este vorba despre un bărbat a intrat pe pistă și a murit, fiind tras de motorul unui avion din aeroportul Milano Bergamo, potrivit corriere.it. Se pare că persoana a dat buzna în

Crimă șocantă în MUREȘ: Tânără găsită carbonizată într-o casă incendiată

Gandul acum o ora
O femeie a fost descoperită carbonizată, marți, 8 iulie, într-o locuință cuprinsă de flăcări din comuna Miheșu de Câmpie, județul Mureș. Surse din cadrul anchetei indică faptul că există suspiciunea unei acțiuni intenționate. La locul incendiului s-

VIDEO Emil Boc, către un consilier USR: „Dacă vreți să fiți responsabil, fiți responsabili. Nu papagali și populiști la Cluj, și responsabili la București”. Motivul nemulțumirii

HotNews acum 2 ore
Primarul Clujului Emil Boc, a avut un schimb tensionat de replici cu consilierii USR în ultima ședință a Consiliului Local, pe tema scumpirii tarifelor practicate de Compania de Transport Public (CTP). De la 1 august, prețul biletului pe o singură l

Dominic Fritz: Când industria păcănelelor se revoltă, știi că măsura e corectă

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Președintele USR, Dominic Fritz, afirmă, într-o postare pe Facebook, că, atunci „când industria păcănelelor se revoltă, știi că măsura e corectă”. Urmărește cele mai noi producții video G4Media - art

Von der Leyen cere Chinei să înceteze sprijinul pentru Rusia: „O insecuritate ridicată pentru Europa”

Adevarul acum 40 minute
Lidera Comisiei Europene a cerut marți Beijingului să respecte regulile comerțului internațional și să se distanțeze de agresiunea Rusiei asupra Ucrainei.

Sorin Grindeanu, despre majorările indemnizaţiilor membrilor CA de la TAROM: O consider o acţiune care depăşeşte orice limită a bunului simţ

Gandul acum o ora
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat marți, la Giurgiu, întrebat despre creşterea indemnizaţiilor membrilor CA de la TAROM, că el nu a semnat acel document şi că o consideră „o acţiune care depăşeşte orice limită a bunului simţ

Sondaj INSCOP: Cum evoluează românii activitatea lui Nicușor Dan ca președinte

HotNews acum 4 ore
Peste jumătate dintre români spun că sunt parțial sau total de acord cu activitatea lui Nicușor Dan în fruntea statului, în timp aproape 42% își exprimă dezacordul, potrivit celui mai recent sondaj INSCOP Research dat publicității luni, 8 iulie. Nic

Moment suprinzător la moțiunea contra Ursulei von der Leyen: AUR, ironizat în Parlamentul European de vicepreședintele Giorgiei Meloni. „Din păcate, unora le place să piardă, atât acasă, cât şi aici” / A fost anchetat pentru construcții ilegale pe plajă și apoi absolvit

HotNews acum 4 ore
Când s-a dezbătut moțiunea de cenzură de luni, eurodeputatul italian Nicola Procaccini nu s-a limitat la a spune că nu e de acord cu acțiunea lansată de Gheorghe Piperea, eurodeputat AUR, dar i-a ironizat pe cei din echipa lui Simion. Nicola Procacc

Producția de energie solară este la un nivel record și nu există pericol de blackout, spune Ministrul Energiei

Mediafax acum 2 ore
Vremea caniculară vinare și aspecte pozitive, economic. Ministrul Energiei, Bogdan Ivan a declarat într-o intervenție la Digi 24 că producția din sursă solară este la un nivel record. „Din punct de vedere al dinamicii, modul în care este compusă pro

Vremea

București
acum

37°
mar.

21°/37°
mie.

18°/35°
joi

14°/27°
vin.

16°/29°
Iasi
acum

35°
mar.

23°/39°
mie.

18°/30°
joi

16°/22°
vin.

14°/24°
Constanta
acum

30°
mar.

20°/30°
mie.

22°/28°
joi

17°/29°
vin.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

34°
mar.

17°/34°
mie.

14°/21°
joi

13°/15°
vin.

14°/20°
Timisoara
acum

34°
mar.

17°/34°
mie.

13°/19°
joi

14°/21°
vin.

15°/25°