Capturile făcute de poliţişti şi frontierişti în ultima lună demonstrează că traficul de ţigări nu a dispărut în Timiş, însă s-a mai diminuat. Peste 20.000 de pachete de ţigări de contrabandă, în valoare de circa 120.000 lei au fost confiscate în judeţ, într-o lună întreagă, în condiţiile în care nu demult astfel de capturi erau „la ordinea zilei” pe raza judeţului.
Ţigări la portbagaj, practică obişnuită în Timiş
Până nu demult, capturile mari de ţigări de contrabandă pe raza judeţului Timiş erau o obişnuinţă pentru oamenii legii. Mii de pachete de ţigări erau descoperite zilnic în portbagajele unor cărăuşi, care încercau să scape basma curată spunând că au găsit ţigările respective aruncate în şanţuri şi ei... tocmai le aduceau poliţiştilor.
În luna iunie, oamenii legii au depistat la nivelul judeţului peste 20.000 de pachete de ţigări de contrabandă, care, valorificate pe piaţa neagră, ar fi adus statului un prejudiciu în valoare de circa 120.000 lei.
Mai exact, poliţiştii timişeni au descoperit 7.500 de pachete de ţigări, în valoare de 30.000 lei, care proveneau din traficul cu tutun de pe ruta Serbia. Tot în luna iunie, poliţiştii timişeni au întocmit două dosare penale pentru două persoane prinse cu tutun de contrabandă, aplicând totodată 11 amenzi în valoare de circa 20.000 lei şi indisponibilizând două autoturisme folosite în traficul cu ţigări, după cum ne-a declarat inspectorul Emil Andrei, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Timiş.
Cea mai însemnată captură de ţigări de contrabandă a fost efectuată însă de frontieriştii timişeni – circa 9.000 de pachete de ţigări, în valoare de peste 35.000 lei. La acestea se adaugă însă şi alte circa 9.000 de pachete de ţigări care au fost abandonate în folosul statului la frontiera timişeană. „În timpul controlului, cetăţenii au declarat că au mai multe pach