Vameşii spun că la Giurgiu s-a dezvoltat un mic trafic ilegal cu produse din tutun aduse de la greci
O parte din produsele de contrabandă din Grecia reprezintă marfă contrafăcută adusă din China
Contrabanda cu ţigarete aduse din Grecia a început să ia din ce în ce mai multă amploare, iar în Vama Giurgiu s-a dezvoltat "un mic trafic ilegal" cu ţigarete aduse din Grecia, a declarat inspectorul principal Alexandru Ioniţă, coordonatorul echipelor canine la nivel naţional pentru Vama Română.
"Colegii noştri au depistat mai multe autocare care transportau ilegal ţigarete", a spus, citat de Mediafax, Alexandru Ioniţă. Acesta a adăugat că o parte din ţigările de contrabandă din Grecia reprezintă marfă contrafăcută adusă din China.
Şi la vecinii bulgari, contrabanda cu ţigări din Grecia a cunoscut o creştere vertiginoasă, având în vedere că, în momentul de faţă, circa 70% din piaţa neagră de ţigarete este acoperită de ţigarete provenite din Grecia. Potrivit declaraţiilor făcute de şeful Vămii din Bulgaria, Vanyo Tanov, 70% din ţigările de contrabandă provin din Grecia, 3% din Turcia, iar 0,5% vin din Macedonia şi din Serbia.
"În 2009 şi 2010, fluxurile de contrabandă veneau, în principal, din Republica Moldova, Ucraina şi România către Bulgaria şi ţările terţe. Acum, tendinţa s-a mutat la sud, cu cele mai mari volume de ţigări de contrabandă provenite din România, Ungaria, Polonia şi Republica Cehă, care sunt principalele victime ale acestei tendinţe", a concluzionat şeful Vămii bulgare.
JTI: Vânzările de ţigări au crescut cu 15-20% în acest an
Vânzările de ţigarete au crescut cu 15-20% în prima jumătate a acestui an faţă de perioada smilară din 2010, pe fondul scăderii evaziunii, a declarat, la Vama Giurgiu, Gilda Lazăr, corporate affairs manager la JTI România.
"Când contrabanda ajunsese la 36% în 2009, vânzăril