Radu Mazăre a venit împreună cu noua iubită la prezentarea de modă organizată de fosta soţie. Dar, gentleman cum îl ştim, Radu Mazare nici nu a vrut să se aşeze înainte să îi ceară părerea fostei soţii, despre tânăra care îi stă alături. Diplomată, Ianina s-a limitat la o observaţie decentă. Este obişnuită să îl vadă pe fostul bărbat alături de tinere frumoase şi ştie că acesta nu se va schimba prea curând. Totuşi, în momentul în care a fost comparată cu celelalte femei din viaţa edilului, fosta consoartă a schimbat registrul.
Radu Mazăre junior a jucat rolul principal în prezentarea colecţiei. Imediat după prezentare a venit momentul adevărului, iar Radu Mazăre senior a dat verdictul. I-au plăcut hainele, însă nu şi muzica pe care au fost prezentate.
Primarul Constanţei nu a avut întotdeauna vorbele la el când a fost vorba despre fosta soţie. În urmă cu aproape un an, prezentarea de modă a Ianinei l-a lăsat fără cuvinte.
www.acasatv.ro
Radu Mazăre a venit împreună cu noua iubită la prezentarea de modă organizată de fosta soţie. Dar, gentleman cum îl ştim, Radu Mazare nici nu a vrut să se aşeze înainte să îi ceară părerea fostei soţii, despre tânăra care îi stă alături. Diplomată, Ianina s-a limitat la o observaţie decentă. Este obişnuită să îl vadă pe fostul bărbat alături de tinere frumoase şi ştie că acesta nu se va schimba prea curând. Totuşi, în momentul în care a fost comparată cu celelalte femei din viaţa edilului, fosta consoartă a schimbat registrul.
Radu Mazăre junior a jucat rolul principal în prezentarea colecţiei. Imediat după prezentare a venit momentul adevărului, iar Radu Mazăre senior a dat verdictul. I-au plăcut hainele, însă nu şi muzica pe care au fost prezentate.
Primarul Constanţei nu a avut întotdeauna vorbele la el când a fost vorba despre fosta soţie. În urmă cu aproape un an, prezentarea de modă a Ia